Băsescu spune că, fără banii FMI din decembrie, Guvernul va trebui să opteze ce plăţi nu face
Preşedintele Traian Băsescu atenţionează că, în cazul în care România nu primeşte tranşele de la FMI şi UE de la finalul acestui an, există riscul iminent ca în luna decembrie să nu se mai poată plăti salariile, pensiile sau investiţiile.
"Riscul iminent este ca din decembrie să nu putem plăti salarii, dacă
nu încasăm tranşele de la Fond şi de la UE", a atenţionat preşedintele,
în contextul în care FMI a anunţat amânarea evaluării pentru acordarea
următoarelor tranşe din împrumutul acordat României până când ţara
noastră va avea un Guvern stabil.
"Din aceşti 2,5 miliarde doar
750 de milioane merg în BNR, restul sunt pentru finanţarea deficitului
bugetului de stat. Şi aici avem trei categorii care pot suferi: plata
investiţiilor deja făcute, plata salariilor, plata pensiilor. Sigur, nu
toate. Deci va trebui Guvernul să opteze, ce nu plăteşte?", a spus
Băsescu.
Băsescu a ţinut să precizeze că mesajul său legat de nevoia formării
unui Guvern cât mai rapid, pentru ca România să primească banii de la
FMI şi UE, nu este o încercare de a face presiuni publice. "Trebuie să
fim conştienţi ce am făcut când am doborât Guvernul. Nu există
justificare ca pentru interese de campanie electorală să dărâmi un
Guvern. Acel interes "vai, se fură alegerile". Ca dovadă, am declanşat
demersurile ca alegerile prezidenţiale să fie asistate, să fie
supravegheate de OSCE", a spus şeful statului.