Băsescu se va întâlni cu sindicatele din învăţământ şi cu ministrul Educaţiei, săptămâna viitoare
Preşedintele Traian Băsescu se va întâlni, săptămâna viitoare, cu federaţiile sindicale din învăţământ, în prezenţa ministrului Educaţiei, pentru a discuta problemele sistemului, au declarat lideri de sindicat participanţi la întâlnirea de la Cotroceni.
"Preşedintele a recunoscut că în zona de educaţie este o problemă
legată de promisiunile electorale şi de realităţile anului 2009 şi a
fost de acord să organizeze o întâlnire cu toate federaţiile din
învăţământ, pentru că vrea să se descarce de apăsarea asta a
angajamentelor neonorate", a declarat Marius Petcu, preşedintele
CNSLR, la finalul discuţiilor de la Palatul Cotroceni, ce au durat mai
bine de două ore.
La rândul său, Aurel Cornea, preşedinte CSDR, a
spus că i-a prezentat şefului statului toate problemele din învăţământ
şi că, la propunerea şefului statului, în săptămâna următoare ar urma
să aibă loc o întâlnire numai pe probleme de învăţământ cu federaţiile
sindicale din învăţământ. "Acum pot anunţa angajamentul domnului preşedinte de a se întâlni cu
noi şi a rezolva toate problemele la care am făcut referire", a spus
Cornea.
"Nu plec foarte fericit. Ce pot să vă spun însă, şi mă voi referi în
mod deosebit la învăţământ, este faptul că am ridicat domnului
preşedinte Traian Băsescu toate problemele care frământă învăţământul
românesc la ora actuală. Am explicat care este stadiul reformei în
învăţământ, care sunt angajamentele pe care noi ni le-am asumat prin
strategia pe care am semnat-o în prezenţa domniei sale privind
dezvoltarea învăţământului.
De asemenea, i-am adus în atenţie celelalte
probleme stringente, începând cu legea privind majorarea salariilor în
învăţământ, continuând cu sporurile referitor la care există un articol
ce ar urma să ni se aplice şi nouă în cazul în care rectificările de
buget vor fi negative", a precizat Cornea. Preşedintele FSLI a spus că
a abordat şi problema descentralizării în învăţământ şi i-a prezentat
preşedintelui punctele de vedere ale primarilor şi consiliului
interministerial cu referire expresă la dorinţa expresă a acestora de a
prelua," în mod abuziv", numirea directorilor şi profesorilor de şcoli.
"Acest lucru li se pare de neecceptat federaţiilor din învăţământ.
Domnia sa a acceptat punctul nostru de vedere", a precizat Cornea.