Băsescu: Profesorii şi medicii merită salarii mai mari, Legea unică permite majorări sustenabile
Profesorii şi medicii merită salarii mai mari, însă creşterile salariale în sectorul public trebuie corelate cu performanţele individuale şi creşterea productivităţii muncii, consideră şeful statului, care a apreciat că Legea unică permite majorarea "sustenabilă şi echitabilă" a salariilor.
"Noua lege a salarizării în sistemul bugetar pune ordine în sectorul de stat. Odată aplicată această lege, vom putea avea creşteri salariale sustenabile şi echitabile", a declarat preşedintele Traian Băsescu, în această seară, în Parlament, unde a anunţat că va prezenta un bilanţ "onest" al mandatului său.
Băsescu a spus că profesorii merită salarii mai mari, la fel ca medicii sau alte categorii de bugetari, însă creşterile salariale din sectorul public trebuie corelate cu creşterea productivităţii muncii şi raportate la performanţele individuale.
"Ştiu că profesorii au fost dezamăgiţi că legea privind creşterea salariilor nu a fost pusă în aplicare la sfârşitul anului 2008. A fost o lege pe care a votat-o Parlamentul în unanimitate, pe care a susţinut-o ministrul Educaţiei în acel moment şi pe care am promulgat-o. Din păcate, nu au existat resursele necesare pentru a se aplica. Criza economică a afectat sever încasările bugetului pentru anul 2009", a spus el.
În ceea ce priveşte sistemul sanitar, Băsescu a apreciat că în perioda următoare trebuie majorate alocările financiare pentru acest domeniu "concomitent cu optimizarea alocării resurselor în interiorul sistemului". "Majorarea salariilor în sistemul sanitar este absolut necesară, dar odată cu reforma completă a sistemului. Cu siguranţă, reformele în curs vor duce la creşterea calităţii asistenţei medicale", a spus Băsescu.
Şeful statului a amintit că reprezentanţii Comisiei prezidenţiale pentru elaborarea politicilor în domeniul sănătăţii au propus soluţii pentru reforma sistemului, iar acestea au fost însuşite de actualul Guvern. El a amintit că, la 1 iulie 2009, au fost finalizate primele ghiduri de practică medicală, pentru primele zece afecţiuni ca incidenţă, iar primele 22 de spitale au fost transferate către autorităţile locale.
În ceea ce priveşte reforma sistemului de învăţământ, preşedintele a amintit raportul întocmit de Comisia prezidenţială, care a stat la baza Legii educaţiei, pentru care Guvernul şi-a asumat marţi răspunderea în faţa Parlamentului.
"Ca preşedinte nu m-am implicat activ decât în zone ale activităţii economice şi sociale care erau prioritare pentru români", a declarat Băsescu, referindu-se la cele două comisii prezidenţiale.