MENIU

Băsescu: Poliţiştii ar putea primi 5% din suma obţinută din vânzarea produselor confiscate

Foto: RTV

Preşedintele Traian Băsescu a discutat astăzi cu premierul Emil Boc şi cu miniştrii Internelor şi Finanţelor despre problemele poliţiştilor, apreciind că aceştia ar trebui să primescă 5% din valoarea obţinută din revalorificarea produselor confiscate.

"Am primit sindicatul poliţiştilor. Au unele probleme şi eu cred că unele dintre ele sunt de competenţa Guvernului. O să vă enumăr câteva. Spun că nu li s-au plătit orele suplimentare, lucru pe care îl ştiu, este evident, cel puţin în momentul de faţă. De la alegeri şi cele cu armamentul de la Ciorogârla. S-au făcut ore suplimentare foarte multe, care nu sunt plătite nici acum. Problema celor care nu sunt din localitate şi nu li se mai dau bani de chirie. Înţeleg că vă pregătiţi să luaţi nişte măsuri, să le închiriaţi voi apartamente şi să-i duceţi în localităţile unde au case. Ar fi o soluţie parţială. Chestiunea schimbărilor arbitrare din funcţii este un alt subiect ", s-a adresat preşedintele şefului Guvernului şi miniştrilor prezenţi astăzi la Palatul Cotroceni.

Preşedintele a susţinut una dintre ideile prezentate de poliţişti în cadrul întâlnirii de la Cotroceni, şi anume ca şi aceştia să poată efectua confiscări şi să primească o parte din valoarea obţinută din revalorificarea produselor confiscate, cum se întâmplă în cazul Gărzii Financiare. 

"Mie mi se pare că solicitarea lor este de bun simţ şi ar fi o măsură care să ne ajute într-o perioadă în care toţi ne plângem de evaziune", şi-a motivat şeful statului opţiunea.

Preşedintele a propus ca astfel poliţiştii să primească 5% din banii obţinuţi din vânzarea produselor confiscate.


Preşedintele Traian Băsescu, premierul Emil Boc, ministrul de Interne Dan Nica şi ministrul Finanţelor Gheorghe Pogea s-au întâlnit marţi seara, la Palatul Cotroceni pentru a discuta despre problemele reclamate de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din MAI.

Întâlnirea de lucru cu membrii Cabinetului Boc are loc după ce săptămâna trecută şeful statului i-a primit la Palatul Cotroceni pe sindicaliştii de la SNPPC pe tema problemelor poliţiştilor.