MENIU

Băsescu: Participarea militară a României în Irak devine zero, de la 1 iulie

Foto: gandul.info
Băsescu: Participarea la forţa multinaţională devine zero de la 1 iulie acest an şi se menţine participare 0 şi pentru 2010

Participarea României la forţa multinaţională din Irak devine zero, de la 1 iulie. Aşa a anunţat preşedintele Traian Băsescu, la finalul şedinţei CSAT de marţi. Potrivit şefului statului, numărul militarilor români dislocaţi în străinătate va scădea.

Cel mai important punct al ordinii de zi a fost planificarea forţelor care vor fi la dispoziţia NATO pentru anul 2010, precum şi nivelul de participare cu forţe în afara frontierelor ţării, potrivit preşedintelui Traian Băsescu. 

Din acest punct de vedere, are loc o reducere a participării României în teatrele de operaţiuni. Numărul militarilor prezenţi în teatre se reduce de la 2.067, la 1.667 de militari, planificaţi a se afla în teatre în anul 2010, a spus şeful statului, explicând că, în principal, reducerea e datorată încheierii participării trupelor româneşti în Irak. Astfel, participarea la  forţa multinaţională devine zero de la 1 iulie 2009 şi se menţine şi pentru 2010.

În acelaşi timp, are loc o creştere cu 642 de militari a forţelor aflate în ţară dislocabile în teatre de operaţiuni, în situaţii de urgenţă. Vorbim, astfel, de o creştere de la 600 de militari la 1.411, dacă avem în vedere şi alte categorii de militari care rămân în teritoriu naţional, dar care se află la dispoziţie în situaţii de urgenţă.

"România îşi îndeplineşte, astfel, programul la care s-a angajat, de a avea în teritoriu o forţă dislocabilă în situaţii de urgenţă, la solicitarea ONU, NATO sau UE", a spus şeful statului.

"România şi-a încheiet misiunea în Irak în cadrul Forţei multinaţionale", a concluzionat Traian Băsescu.

Mai multe articole despre:
Irak România NATO Traian Băsescu militari