Băsescu: Observ că nu este o grabă a Parlamentului în a da României un guvern
Traian Băsescu a declarat, luni seară, că "ne apropiem cumva de un fel de trădare a interesului naţional" prin instabilitatea politică în care se află România.
"Observ că nu este o grabă a Parlamentului în a da României un guvern, pentru că este obligaţia Parlamentului. Au cerut un prim-ministru independent, am făcut rabat de la regula politică de bază de a desemna premier de la paritdul cu cel mai mare număr de parlamentari şi am acceptat un premier independent", a spus Traian Băsescu, candidat la alegerile prezidenţiale.
Băsescu a mai subliniat că se poate ajunge la un fel de trădare a interesului naţional.
"A fost o plecare intempestivă a opt miniştri din guvern, a fost o doborâre a Guvernului Boc, fără explicaţii, pentru că suntem o ţară în criză economică şi nu cred că cel mai bun lucru era să nu avem guvern. Să întârzii când poţi să faci acest lucru, să întârzii să dai ţării un guvern stabil şi să faci tot ce se poate pentru a diminua credibiltatea ţării şi a readuce stabilitatea politică, mi se pare că depăşeşte zona de iresponsabilitate. Mă tem că ne apropiem cumva de un fel de trădare a interesului naţional. Instabilitate coboară credibilitatea României", a mai spus Băsescu.