MENIU

Băsescu către pedelişti: Sunteţi singurul partid care nu-şi înjură preşedintele

Foto: NewsIn
T. Băsescu: Sunteţi singurul partid care nu-şi înjură preşedintele!

Preşedintele Traian Băsescu le-a cerut democrat-liberalilor să se ocupe cu responsabilitate de alegerile pentru Parlamentul European şi să nu intre de pe acum în campania pentru prezidenţiale.

Prezent la ceremonia de lansare a candidaţilor PD-L, preşedintele a apreciat că partidele politice neglijează alegerile europarlamentare în detrimentul celor prezidenţiale. "Alegerile pentru Parlamentul European par a fi neglijate de toate partidele, ele aflându-se deja în campania pentru prezidenţiale. Nu ştiu de ce se grăbesc, câştigătorul se stabileşte prin voturi, nu în funcţie de cine intră primul în cursă", a apreciat Băsescu. 

El a spus că partidele politice au responsabilitatea de a explica problematica europeană electoratului astfel încât participarea la scrutinul din 7 iunie să fie cât mai mare. "Ar fi extraordinar de important ca partidele să facă din campania pentru Parlamentul European o campanie de explicare a ceea ce înseamnă PE, Europa, drepturile şi obligaţiile noastre ca membri ai Uniunii Europene. Aveţi o mare responsabilitate în mobilizarea românilor să participe la aceste alegeri", a afirmat Băsescu.

Şeful statului a atras atenţia democrat-liberalilor prezenţi că ataşamentul unei naţiuni la valorile europene se măsoară prin participarea cetăţenilor la luarea deciziilor. "Vă spun cu o oarecare îngrijorare: etalonul după care se judecă nivelul de ataşament al unei naţiuni la valorile europene este prezenţa la vot. Avem nevoie să demonstrăm că naţiunea română gândeşte în spirit european, iar proba este participarea electoratului la alegerile europarlamentare", a spus preşedintele.

"Măcar dumneavoastră să vă ocupaţi de campania pentru Parlamentul European, şi nu de campania pentru prezidenţiale. Toate la timpul lor", a spus şeful statului înainte de a-şi lua rămas bun de la pedelişti. 

"Sunteţi singurul partid care nu-şi înjură preşedintele", a mai spus Băsescu, în aplauzele invitaţilor.