MENIU

Băsescu: „Români, vă ordon, rupeţi-vă gâtul!“

Preşedintele îi îndeamnă pe români să meargă la bănci pentru a cere credit, deşi condiţiile de acordare sunt înrobitoare, fără a cere şi bancherilor să fie mai flexibili. Argumentul şefului statului: văzând că există cerere, băncile vor relaxa creditarea.

''Îi încurajez pe români să apeleze la sistemul bancar, care, pe o creştere a creditării, va face şi ajustări ale dobânzilor”, a declarat ieri preşedintele Traian Băsescu după o întâlnire cu cei mai importanţi bancheri din România. Şeful statului a menţionat faptul că blocajul creditării nu a fost provocat de probleme de lichiditate ale băncilor, ci, mai degrabă, de reticenţa populaţiei şi a companiilor de a mai trece pragul băncilor în actualul context marcat de criza economică internaţională.

„Problema este reţinerea la credite a companiilor şi a persoanelor fizice, dincolo de prudenţa impusă de mediatizarea crizei. Mediatizarea a indus populaţiei un sentiment corect de economisire”, a explicat Băsescu.

Pe de altă parte, Radu Graţian Gheţea, preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor, îndeamnă la rândul său oamenii către bancă, recunoscând în acelaşi timp că actualele condiţii de creditare sunt destul de restrictive. Citeşte mai mult...

Mai multe articole despre:
Traian Băsescu bănci creditare Radu Gheţea