Băieţii deştepţi de la PDL au luat tot curentul ţării
PDL a pus mâna pe Compania Energetică Naţională, o afacere de 24 de miliarde de euro, a cărei înfiinţare a fost respinsă de Traian Băsescu în CSAT. În contrapartidă, în pixul lui Mircea Geoană au fost puse 11 miliarde de euro de la CEC, EximBank, RA-APPS şi Fondul Proprietatea.
Înfiinţarea Companiei Energetice Naţionale de către guvernul Tăriceanu a fost cea mai hulită iniţiativă a liberalilor în ultimele luni de guvernare. Mircea Geoană promitea o moţiune de cenzură în cazul în care Guvernul „va îndrăzni” să o înfiinţeze, acuzând "ultimul tun al guvernului liberal".