Avocatul Poporului a contestat OUG privind cumulul pensiei cu salariu
Ordonanţa care interzice cumulul de pensie şi salariu de la stat a fost contestată de către Avocatul Poporului la Curtea Constituţională. Ioan Muraru a declarat că magistraţii vor judeca contestaţia pe 15 ianuarie. Precizările avocatului poporului vin la scurt timp după ce PNL i-a cerut acestuia să sesizeze Curtea Constituţională. Prezent la şedinţa de bilanţ a CSM, preşedintele Traian Băsescu a declarat că ordonanţa este conformă cu legea fundamentală.
"Salariul şi pensia fiind bunuri proprietate privată, protejate de articolul 44 din Constituţie şi Primul Protocol Adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, interdicţia de a cumula pensia cu salariul echivalează practic cu o expropriere", arată Ioan Muraru, invocând articolul din Constituţie care prevede că "nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire".
"Este de reţinut că dreptul la muncă al unei persoane nu poate forma obiectul vreunei îngrădiri sau limitări, fiecare persoană fiind liberă să muncească în măsura posibilităţilor sale fizice şi intelectuale pe care doar singură le poate aprecia", mai arată Ioan Muraru în motivarea excepţiei, publicată pe site-ul instituţiei.
În acelaşi timp, şi Norica Nicolai a precizat că Ordonanţa de urgenţă încalcă drepturile şi liberatăţile fundamentale, precum dreptul la muncă, şi este similară unei măsuri adoptate în 1977, prin care se prevedea că, "în unităţile socialiste" nu pot fi încadrate persoane pensionate cu caracter permanent, măsură ridicată de Guvernul Stolojan în 1991, tocmai pentru că ar fi îngrădit drepturi şi libertăţi cetăţeneşti.
Astfel, susţine Nicolai, OUG încalcă articolele 41, 42 şi 53 din Constituţie, dar şi 115, alineatul 6, care spune că nu se pot reglementa chestiuni legate de drepturi fundamentale prin ordonanţe de urgenţă.
"Vreau să subliniez un lucru care mi se pare periculos. Noua Ordonanţă de Urgenţă a guvernului Boc va aduce grave prejudicii bugetului de asigurări sociale, pentru că acele convenţii civile şi contracte de drept de autor propuse evită forma legală a contractului de muncă. Pe principiul că stăpânul îşi învaţă sluga hoaţă, guvernul Boc îşi îndeamnă cetăţenii să încalce legea", a declarat Norica Nicolai.
Norica Nicolai a afirmat în cadrul unei conferinţe de presă că anularea cumulului pensiei cu salariu este o măsură neconstituţională.
"Măsura luată de guvernul Boc loveşte puternic o serie de categorii sociale defavorizate precum medici, doctori, academicieni. Nu poţi la 23 de ani să înlocuieşti un membru al Academiei Române. Se realizează o încălcarea grosolană a Constituţiei cu această ordonanţă făcută pe genunchi. Mai mult, o serie de oameni sunt obligaţi să restituie absolut ilegal acele sporuri salariale, ceea ce înseamnă o lipsă a garantării dreptului la protecţie socială, pentru că acele plăţi sunt garantate de Constituţie şi nu pot fi restituite", a încheiat Norica. VEZI DECLARAŢIA NORICĂI NICOLAI
În replică, Silviu Prigoană a declarat telefonic la Realitatea TV că "Ordonanţa nu limitează accesul la locurile de muncă".
"Contractul pe drept de autor va constitui obiectul unei viitoare legi a salarizarii, dar pensionarii pot munci pe baza unui contract de colaborare sau drept de autor. Dânşii sunt în Opoziţie şi cineva trebuie să şi critice", a afirmat Silviu Prigoană.
Preşedintele Traian Băsescu este de acord cu această Ordonanţă de Urgenţă.
"Este prima reglementare care nu creează excepţii şi asta a înfuriat pe toata lumea, însă eu cred că respectă Constituţia şi dacă va fi nevoie se va găsi soluţia promovării prin alte formule legislative", a declarat preşedintele Traian Băsescu în cadrul şedinţei CSM de joi. VEZI DECLARAŢIA PREŞEDINTELUI