MENIU

Avionul prăbuşit în Comore a dispărut după ce a ratat aterizarea, spun martori oculari

Foto: RTV

Martori oculari prezenţi pe aeroportul din Moroni în momentul prăbuşirii avionului Airbus A310 al companiei Yemenia au spus marţi că aparatul s-a prăbuşit după ce a ratat aterizarea, relatează AFP.

"Avionul era la circa 50 de metri de sol, se apropia de pistă, şi, în loc să intre pe pistă, a deviat şi a ieşit de pe axa pistei, îndreptându-se către mare", a declarat un agent al poliţiei de frontieră.

"Aparatul a încercat o singură dată să se apropie, apoi a dispărut", a precizat el.

Alţi martori oculari care se aflau pe aeroportul internaţional Hahaya au spus că avionul a încercat să aterizeze, dar apoi a dispărut.

Avionul yemenit, un A310, cu 153 de persoane la bord a dispărut în Oceanul Indian şi s-ar fi prăbuşit cu scurt timp înainte de a ateriza în Comore, a declarat un oficial din cadrul companiei Yemenia, sub acoperirea anonimatului. Un oficial ONU de la aeroportul din Moroni, care a refuzat să i se dezvăluie identitatea, a declarat că turnul de control a fost anunţat că avionul se pregăteşte de aterizare, apoi a pierdut contactul cu acesta.
Mai multe articole despre:
prăbuşire Comore Yemenia