MENIU

Austria neagă că ar avea nevoie de finanţare suplimentară pentru sectorul bancar

Foto: standard.ro

Ministerul austriac de finanţe şi Banca Centrală a Austriei au declarat vineri că pachetul destinat stabilizării sectorului bancar, în valoare de 100 miliarde euro, este suficient, negând un raport publicat în cotidianul Der Standard ce miza pe nevoia unei suplimentări

Der Standard a anunţat că banca centrală este îngrijorată de creşterea creditelor neperformante în Europa emergentă, unde băncile austriece şi subsidiarele acestora au acordat credite în valoare de 267 miliarde dolari, şi că ar efectua noi infuzii de capital în cazul în care va fi nevoie.

Cotidianul nu a precizat de unde a obţinut această informaţie. 

Purtătorul de cuvânt al ministerului austriac de finanţe, Harald Waiglein, a declarat că ministerul se aşteaptă ca băncile să solicite injecţii de capital de 10 miliarde euro din suma iniţiată bugetată de 15 miliarde euro. 

Printre principalele grupuri austrice care au primit infuzii de capital din partea statului se numără Raiffeisen Zentralbank, ce deţine a doua bancă europeană, Raiffeisen International, Erste Group Bank, a treia bancă europeană, alături de Hypo Group Alpe Adria şi Oesterreichische Volksbanken, deţinute de BayernLB. 

UniCredit Bank Austria şi BAWAK P.S.K. sunt încă în discuţii cu autorităţile privind o potenţială înfuzie de capital. 

Erste Group Bank a fost primul creditor austriac ce a acceptat în octombrie 2008 o injecţie de capital de 2,7 miliarde euro, din partea statului. 

Băncile din Austria sunt prezente pe piaţa românească prin Banca Comercială Română, controlată de Erste Bank, Raiffeisen Bank România (grupul Raiffeisen), UniCredit Ţiriac Bank (Bank Austria, care gestionează afacerile UniCredit din regiune) şi Volksbank România.  

Mai multe articole despre:
Austria