MENIU

Asociaţiile de musulmani din SUA se tem de repercusiuni după atacul de la Fort Hood

Foto: postalheritage.org.uk

Asociaţiile de musulmani din Statele Unite se tem de reperscusiuni, pentru că autorul atacului armat de la baza militară Fort Hood, din Texas, are nume de musulman, deşi religia sa nu a fost precizată încă.

După atentatele din 11 septembrie 2001, atacurile şi ameninţările vizând musulmani americani s-au înmulţit.

"Am mai văzut acest lucru înainte", a declarat directorul pentru comunicare al Consiliului pentru Relaţii Americano-Islamice (CAIR), Ibrahim Hooper, referindu-se la posibile repercusiuni ale atacului soldat cu 12 morţi şi 31 de răniţi. "De oricâte ori se întâmplă un astfel de incident, întotdeauna există posibilitatea" ca musulmani americani să sufere repercusiunile, potrivit lui. 

Chiar şi persoane care nu sunt musulmane pot fi vizate de atacuri, a spus el, dând ca exemplu adepţii religiei sikh, care poartă turbane, sau americanii hispanici, care pot fi confundaţi cu arabi.

Şi directorul executiv al CAIR, Nihad Awad, a îndemnat americanii la calm după "acest eveniment tragic". Elle-a cerut "să demonstreze din nou ce are America mai bun - capacitatea de a rămâne unită, chiar şi în perioade de criză". "Le cerem liderilor politici şi religioşi şi presei să adopte un ton calm şi de unitate", a adăugat el.

"Din păcate, pe baza experienţei noastre trecute, îi rugăm pe musulmanii americani şi pe cei care ar putea fi percepuţi drept musulmani să îşi ia măsuri de precauţie adecvate pentru a se apăra pe ei, familiile lor şi instituţiile religioase de posibile repercusiuni", a subliniat el.

Marile organizaţii de musulmani din Statele Unite, precum CAIR, Consiliul Musulman pentru Afaceri Publice (Los Angeles) sau Centrul pentru Informare Islamică, au dat publicităţii comunicate în care au condamnat incidentul şi au subliniat că astfel de acte de violenţă contravin preceptelor islamice.
Mai multe articole despre:
SUA Fort Hood