Apneea de somn la pacienţii obezi ar putea fi vindecată prin scăderea în greutate
Apneea de somn obstructivă poate fi vindecată la persoanele supraponderale prin scădere în greutate, potrivit unui studiu al cercetătorilor finlandezi de la Universitatea Kuopio, citat de presa americană de specialitate.
Cercetătorii finlandezi au testat 81 de pacienţi care sufereau de o formă medie a aceastei afecţiuni. Jumătate dintre aceştia au fost puşi să urmeze o dietă care limita strict numărul de calorii, iar cealaltă jumătate a doar primit sfaturi legate de stilul de viaţă. Pacienţii din cadrul primului grup au scăzut în greutate, în medie, 10 kilograme într-un an, iar ceilalţi au înregistrat o scădere de doar 3 kilograme şi nu au simţit nicio îmbunătăţire a afecţiunii.
Pierderea în greutate nu are efecte benefice doar în cazul apneei de somn, ci şi asupra hipertensiunii, a colesterolului ridicat sau a diabetului, afecţiuni legate de obezitate.
Potrivit cercetătorilor, cu cât este mai mare scăderea în greutate, cu atât mai mari sunt beneficiile aduse în tratarea apneei. Apneea de somn a fost vindecată complet la 88% dintre pacienţii care au slăbit mai mult de 16 kilograme, la 62% dintre pacienţii care au slăbit între 5 şi 16 kilograme şi la 38% dintre cei care au slăbit între 0 şi 5 kilograme.
Apneea de somn este caracterizată de episoade repetate de oprire a respiraţiei în timpul somnului.