MENIU

Antonescu: Sunt unii care încearcă să acrediteze că e o luptă în doi, între Băsescu şi Geoană

Foto: NewsIn

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat vineri, la o întâlnire cu simpatizanţii PNL din Lugoj, judeţul Timiş, că unii încearcă să-i descurajeze susţinătorii, acreditând ideea că lupta pentru prezidenţiale se dă în doi, între preşedintele Traian Băsescu şi candidatul PSD, Mircea Geoană.

Antonescu le-a spus oamenilor de la Lugoj, care au participat la întâlnirea din sala teatrului, să nu creadă în sondajele cu care unii sau alţii încearcă să-i mintă, ci mai degrabă în gesturile oamenilor politici de la distanţă, referindu-se la întâlnirile pe care vicepreşedintele SUA, Joe Biden, le-a avut, joi, cu Traian Băsescu, Mircea Geoană şi Crin Antonescu.

"Dumneavoastră credeţi că vicepreşedintele SUA s-ar fi întâlnit şi cu altcineva dacă ei ar fi fost convinşi că domnul preşedinte va fi reales cu siguranţă? Vă spun eu că nu. (...) Credeţi mai degrabă în gesturile politice pe care oameni de la distanţă le fac, decât în sondajele cu care unii sau alţii încearcă să ne mintă", a spus Crin Antonescu.

Întrebat ce semnifică afirmaţiile făcute în faţa oamenilor, Antonescu a declarat că "unii încearcă să descurajeze susţinătorii mei încercând să acrediteze ideea că ar fi doar o luptă în doi, între candidaţii marilor aşa-zise partide, Băsescu şi Geoană şi am spus că nu numai analizele reale, faţa adevărată a sondajelor arată că e o luptă cel puţin în trei, ci şi faptul că vicepreşedintele american, într-un mod mai puţin obişnuit, nu s-a întâlnit doar cu preşedintele României şi eventual cu preşedintele Senatului ci cu noi trei, ceea ce arată foarte limpede că şi în analizele pe care Ambasada SUA în România le primeşte sau le face este o luptă în trei şi echilibrată", a declarat Antonescu.

Crin Antonescu s-a aflat la Timişoara, în prima zi de campanie pentru alegerile prezidenţiale. După ce a participat, vineri dimineaţă, la o dezbatere pe tema democraţiei şi a sistemelor totalitare, cu studenţii, la Universitatea de Vest din Timişoara, a depus coroane la unul dintre monumentul eroilor din Timişoara, a plecat la Lugoj, unde s-a plimbat pe jos de la sediul PNL Lugoj până la teatrul din localitate şi s-a întâlnit cu susţinătorii.

Mai multe articole despre:
alegeri PNL campanie Traian Băsescu vot Crin Antonescu