Antonescu îi răspunde lui Băsescu: Nu avem ce să căutăm la tribunal, suntem o majoritate parlamentară
Preşedintele PNL Crin Antonescu a declarat miercuri, în replică la afirmaţiile lui Traian Băsescu referitoare la înscrierea la tribunal a majorităţii, că acest lucru nu este necesar, deoarece PNL, PSD, UDMR şi minorităţile nu se află într-o coaliţie, ci reprezintă o majoritate parlamentară.
"Nu e vorba de nicio coaliţie,
nu e vorba de nicio alianţă, nu avem ce să căutăm la tribunal. Este o
majoritate care s-a manifestat astăzi chiar sub forma pe care a
solicitat-o preşedintele", a afirmat Antonescu, la Realitatea Tv.
Liderul PNL a susţinut că, în cadrul consultărilor de la Cotroceni,
şeful statului le-a spus liderilor PNL, PSD, UDMR şi minorităţilor că
"majorităţile se manifestă în Parlament".
"Astăzi s-a manifestat această majoritate explicit, transparent. Că preşedintelui îi place sau nu acest lucru e cu totul altă problemă", a spus Antonescu. "Trebuie să încetăm să mai discutăm numai în termeni anecdotici, să ne trimitem unii pe alţii la tribunal, să vorbim de Grivco, de Golden Blitz, ci să procedăm instituţional", a adăugat el.
În cadrul emisiunii, Antonescu a insistat că nu este vorba de nicio coaliţie şi a punctat că liberalii, "deocamdată cel puţin", nu au fost niciodată într-o coaliţie sau alianţă cu PSD, amintind de momentul în care Traian Băsescu a acceptat alianţa PDL-PSD. "Nu eu am fost aliat cu Geoană, Iliescu, Hrebenciuc", a afirmat preşedintele PNL, subliniind că în Alianţa PDL-PSD s-a făcut "fără să se treacă pe la tribunal".