MENIU

ANRE a decis ca preţul gazelor livrate populaţiei să rămână neschimbat, de la 1 aprilie

Foto: inspectorblues.com

Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a decis ca preţul gazelor livrate populaţiei să rămână neschimbat, de la 1 aprilie, a declarat marţi agenţiei NewsIn preşedintele ANRE, Petru Lificiu.

"În urma solicitării distribuitorilor de gaze, ANRE a decis ca preţul gazelor livrate populaţiei să rămână neschimbate, de la 1 aprilie. Vom lua însă în calcul o reducere a preţului gazelor, de câteva procente, de la 1 iulie şi probabil şi de la 1 octombrie", a mai spus Petru Lificiu.

Ultima dată, ANRE a anunţat majorarea preţurilor la gaze naturale livrate populaţiei de la 1 iulie cu un procent mediu de 12,5% pentru clienţii Distrigaz Sud şi cu 11,6% pentru consumatorii casnici ai E.ON Gaz România.

România a consumat anul trecut 17,3 miliarde metri cubi gaze naturale. Dintre acestea, circa două treimi provin din producţia internă, iar o treime este importată.

ANRE se află în subordinea directă a Guvernului şi are misiunea de a crea şi aplica sistemul de reglementări necesar funcţionării sectorului energiei şi pieţelor de energie electrică, energie termică şi gaze naturale în condiţii de eficienţă, concurenţă, transparenţă şi protecţie a consumatorilor.

Mai multe articole despre:
preţ gaz ANRE reducere