MENIU

ANI a respins solicitarea CNI privind desecretizarea procedurilor după care lucrează inspectorii ANI

foto: integritate.eu

ANI a respins solicitarea CNI privind desecretizarea manualului de proceduri interne după care inspectorii de integritate îşi desfăşoară activitatea, invocând clasificarea documentului, potrivit unui răspuns transmis CNI de preşedintele Agenţiei, Alexandru Macovei.

Potrivit unui răspuns redactat de Macovei, prezentat în şedinţa de luni a CNI de preşedintele acestui for, Marcu Nicu, "manualul de proceduri interne este clasificat la nivelul

Potrivit aceluiaşi document, scopul secretizării manualului este "responsabilizarea şi protejarea inspectorilor în raport cu aplicarea Legii  144/2007, privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea ANI". Macovei invocă totodată un articol din Legea 144/2007 potrivit căruia actele şi lucrările inspectorilor de integritate nu sunt publice, cu excepţia actului de constatare. 

O altă prevedere din aceeaşi Lege, invocată în document, se referă la dreptul persoanei verificate de ANI de a fi înştiinţată despre declanşarea procedurii de verificare şi de a lua cunoştinţă de actele, lucrările dosarului, de a beneficia de asistenţa unui avocat şi de a prezenta elemente justificative. "În acest sens, clasificarea ghidului nu restrânge în niciun fel şi sub nicio formă accesul persoanei verificate la actele şi lucrările dosarului şi nici la documentele rezultate din verificările efectuate inclusiv din interogările bazelor de date relevante. (...) Menţionăm că manualul de proceduri interne nu se referă la procedura de control, aşa cum este dată de Legea 144/2007".

Preşedintele ANI precizează, în răspunsul remis CNI, că măsura clasificării corespunde prevederilor Legii 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate şi celor din HG 585/2002 privind aprobarea standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România.

CNI a adoptat la sfârşitul lunii iulie o recomandare la adresa Agenţiei de Integritate privind desecretizarea parţială a procedurilor după care inspectorii de integritate îşi desfăşoară activitatea.

Iniţiativa a aparţinut reprezentantului minorităţilor naţionale în CNI, Tiberius Tănase, şi a fost adoptată cu nouă voturi pentru şi trei abţineri. "Dacă ar deveni transparente - măcar o parte din aceste proceduri - ar putea să fie criticate şi îmbunătăţite", a argumentat Tănase.

Cosiliul Naţional de Integritate (CNI) este forul care supraveghează activitatea ANI. Inspectorii de integritate verifică declaraţiile de avere, de interese şi incompatibilităţile.