Angajaţii din penitenciare au protestat miercuri în faţa Ministerului Justiţiei
Angajaţii penitenciarelor au ieşit miercuri în stradă. Peste o mie de oameni au fost la un miting de protest care a început la ora 11, în faţa Ministerului Justiţiei. La acţiune au participat salariaţi din toate penitenciarele din ţară. Liderii sindicali au refuzat să intre la negocieri cu subsecretarul de stat Radu Ragea, din Ministerul Justiţiei, pentru că acesta a amânat întâlnirea cu o oră.
Sindicatul Naţional al Lucrătorilor din Penitenciare şi Federaţia Sindicatelor din Penitenciare au solicitat, printre altelele, printr-o petiţie, odată cu începerea protestelor, şi demiterea subsecretarului de stat din MJ, Radu Ragea, responsabil de penitenciare, precum şi a conducerii ANP.
"Radu Ragea a împins sistemul penitenciar în haos, iar conducerea ANP
demonstrează că nu are minimele abilităţi manageriale. Având în vedere
incompetenţa demonstrată precum şi lipsa de transparenţă în actul
managerial cerem demiterea lui Radu Ragea, subsecretar de stat în MJLC
- coordonatorul activităţii sistemului penitenciar şi a întregii
conduceri a ANP", se arată în petiţia pentru ministrul Cătălin Predoiu.
Sindicaliştii din penitenciare acuză şi "acţiunile de intimidare a
liderilor de sindicat prin intermediul Direcţiei de Prevenire a
Criminalităţii şi Terorismului", cerând desfiinţarea acestui serviciu
secret. Sindicaliştii spun că "drepturile salariale nu înseamnă
criminalitate. Salariaţii au dreptul să protesteze fără să fie spionaţi
la ordin, timoraţi sau vânaţi. Banderolele albe nu trebuie numărate şi
raportate".
Angajaţii din penitenciare îl acuză pe Predoiu că respinge orice
încercare de dialog în legătură cu revendicările acestora şi că
încearcă dezinformarea opiniei publice.
"Sunteţi ministrul Justiţiei din febuarie 2008 şi aţi avut destul timp,
linişte şi resurse pentru a putea obţine rezultate în reforma
sistemului penitenciar. Politic şi moral sunteţi direct răspunzător
pentru incapacitatea celor care coordonează sistemul penitenciar. Aţi
girat, dommule ministru, o abordare managerială care a dus la o
explozie a costurilor într-un sistem penitenciar deja subfinanţat.
Sistemul penitenciar se află în cea mai gravă criza financiară din
ultimii 20 de ani pentru acest motiv", spun reprezentanţii
sindicaliştilor despre Cătălin Predoiu.
Concret, cele două federaţii sindicale spun că ANP are nevoie de 112
milioane RON pentru a supravieţui în acest an.
"În 2009 bugetul ANP a fost la 85% faţă de 2008, şi la 55,7% faţă de
necesar. Investiţiile în sistemul penitenciar s-au redus cu 84%.
Această situaţie trebuie să înceteze. Sunt bani necheltuiţi în bugetul
MJLC, vă cerem să-i redirecţionati către sistemul penitenciar",
solicită sindicatele.
Pe 30 iunie peste 11.000 de angajaţi ai penitenciarelor au intrat în grevă japoneză. Gardienii au spus că sunt nevoiţi să-şi cumpere dozatoare de apă şi aduc becuri de acasă, pentru că penitenciarele funcţionează cu un buget de avarie.
Citeşte articolul 11.000 de angajaţi ai penitenciarelor au intrat în grevă japoneză