Angajaţii companiei Continental au acuzat conducerea că închide o fabrică care aduce profit
Sute de angajaţi ai companiei germane de pneuri şi echipamente auto Continental au manifestat, în Franţa, împotriva închiderii prevăzute a uzinei lor din apropiere de Paris. Manifestanţii au acuzat conducerea companiei că închide fabrica în condiţiile în care ea a adus profit.
Protestatarii au strigat ''hoţii'' în faţa unui hotel unde urma să aibă o reuniune a conducerii Continental. Fabricantul de pneuri şi de echipamente pentru automobile a anunţat săptămâna trecută închiderea a două fabrici în Europa, cea de la Clairoix în Franţa unde lucrează 1.120 de persoane. Cealaltă fabrică e la Hanovra, în nordul Germaniei şi are aproape 800 de angajaţi.