MENIU

Andy Murray, bătut măr de Rafael Nadal la Indian Wells

Foto: img.skysports.com

Rafael Nadal a câştigat finala de la Indian Wells. Andy Murray a fost învins de numărul unu mondial, Rafael Nadal, cu scorul de 6-1, 6-2.

Nadal a câştigat primul set după 41 de minute.

Numărul patru Mondial, Murray, a încercat să-şi ia revanşa în cel de-al doilea set, dar a fost din nou învins.

Vântul foarte puternic a îngreunat foarte mult jocul celor doi. Totuşi Nadal a făcut faţă cu brio şi în această situaţie.

"A meritat cu adevărat să câştige, a jucat excelent în condiţii dificile, le-a făcut faţă cu uşurinţă", a declarat numărul unu în Marea Britanie, Murray.

"Din păcate nu am reuşit să închei cu o victorie, dar am avut un start foarte bun la începutul acestui an şi sper să o ţin tot aşa", a adăugat Murray.

Nadal a fost încântat de victorie, a obţinut al doilea titlu la Indian Wells după ce a câştigat şi în 2007. Jucătorul îşi continuă startul excelent din acest sezon, după ce a triumfat la Australian Open în ianuarie.
"Câştig în Australia, câştig aici. Sunt foarte fericit de ceea ce am realizat", a spus Nadal.