MENIU

Andronescu şi reprezentanţii sindicatelor s-au înţeles în privinţa reducerii unor sporuri

Foto: RTV

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, şi reprezentanţii sindicatelor au convenit marţi la discuţiile privind reducerea cheltuielilor de personal, că soluţia optimă de a realiza acest lucru este tăierea din sporuri, şi nu concediul neplătit.

"Discuţiile s-au îndreptat spre anularea fondului de premiere de 2% şi reducerea cu 50% a altor sporuri, printre care cel pentru mediul rural", a declarat secretarul general al Federaţiei Educaţiei Naţionale, Constantin Ciosu.

Potrivit ministrului Andronescu, singura problemă rămasă nerezolvată ar fi aceea că reducerea cheltuielilor de personal pe această cale ar acoperi doar nouă dintre cele 10 zile fără plată impuse prin a doua rectificare bugetară. "Am găsit soluţii pentru aproximativ nouă zile din 10 şi mai căutăm. Oricum, şcoala va începe pe 14 septembrie, amânarea nu era o soluţie", a declarat Andronescu.

Preşedintele Federaţiei "Alma Mater", Anton Hadăr, a menţionat şi reducerea normelor didactice, ca soluţie pentru încadrarea în noile cifre ale cheltuielilor de personal. "Reducerea normelor este o soluţie, cu siguranţă că veniturile extrabugetare ale universităţilor pot completa veniturile ce provin din finanţarea de bază şi este posibil ca universităţile din România, unele dintre ele, să aibă fondurile necesare ieşirii din această situaţie pe care guvernul ne sileşte să o parcurgem", a spus Hadăr.

În cursul după-amiezii, Andronescu şi reprezentanţii sindicatelor vor continua, la guvern, discuţiile pe tema reducerile de cheltuieli şi a salariilor.