MENIU

Andronescu: Boc ne-a întrebat ce facem dacă se ia decizia de revocare, i-am zis că ne dăm demisia

Foto: NewsIn

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat miercuri, după şedinţa de Guvern, că premierul Emil Boc i-a întrebat, la finalul şedinţei, pe miniştrii PSD ce vor face dacă preşedintele decide revocarea vicepremierului Dan Nica, social-democraţii răspunzând că-şi dau demisia.

"Ne-a întrebat dacă preşedintele ia decizia de revocare ce vom face şi noi i-am repetat ceea ce spunem de câteva zile: ne dăm demisia", a declarat Andronescu. Întrebată dacă au fost tensiuni în şedinţa de Guvern, ministrul Educaţiei infirmat acest lucru.

"Nu, a fost una chiar foarte normală. Au fost multe documente pe ordinea de zi şi pe ordinea de zi suplimentară", a precizat Andronescu, menţionând că a fost discutată inclusiv o ordonanţă de urgenţă privind referendumul.

Premierul Emil Boc i-a întrebat pe miniştrii social-democraţi, la finalul şedinţei de miercuri a Executivului, ce vor face în cazul în care preşedintele Traian Băsescu va semna decretul de revocare a lui Dan Nica, iar aceştia au răspuns că îşi vor înainta demisiile, potrivit deciziei luate în PSD.