Andrew Sullivan: Michael Jackson a fost o combinaţie dramatică a extremelor
"Îmi este greu să îmi imaginez un destin mai trist decât al lui'' scria, pe blogul său, unul dintre cei mai respectaţi comentatori politici din Europa şi Statele Unite, scriitor şi pionier al jurnalismului online: Andrew Sullivan. Michael Jackson a fost, spune Sullivan, o combinaţie dramatică a extremelor: a reprezentat tot ceea ce societatea modernă venerează în vreme ce el era disperat, singur, chinuit şi înspăimântat.
Ar fi împlinit, în august, 51 de ani. Nu avea nici 6 ani când tatăl lui a lansat ,,Jackson's Five'', trupă în care Michael cânta alături de fraţii lui. Când avea 11 ani, Jackson Five scote primul hit: I want You back.
Într-o noapte, mama lui l-a auzit cum cântă în pat, înainte să adoarmă. Şi a amuţit! Michael însuşi povestea că, iniţial, tatăl lui nici n-a vrut să audă: ,,Jermaine e solistul trupei, asta e clar'', a spus Joe Jackson. Dar mama nu s-a lăsat până când nu l-a făcut să îl asculte!
Michael a fost, de la început, marea surpiză şi marea atracţie. Era un puşti slăbănog cu o claie de păr, cu o voce incredibilă şi cu o unică naturaleţe a mişcării. Un puşti care cânta despre tot felul de suferinţe în dragoste. O bizarerie, dar una absolut fermecătoare.
La 11 ani, Michael era, deja, un star. Copilul creştea, iar succesul urma acelaşi drum. Mai întâi cu fraţii, apoi începe în paralel o carieră solo, după care alege să meargă doar drumul său. Primul album, "Off the Wall'', se vinde în 11 milioane de exemplare.
Dacă, din perpectiva artistică, creşterea - de fapt, explozia lui Michael pare simplă, trecerea de la copil-vedetă la adolescent şi, mai apoi, la adultul adulat de miliarde de fani n-a fost, nici pe departe, la fel de lină.
Dar cele două aspecte se întrepătrund dramatic. Succesul a avut un preţ uriaş: copilăria după care Michael ajunsese aproape să plângă în cântecele sale.
"Mi-ai văzut, cumva, copilăria? Michael spunea: am fost un copil care producea bani pentru toată familia. Încă o dată: cu ce preţ?", spunea regele muzicii pop într-o emisiune de televiziune.
"(Tata) se enerva.. Îmi amintesc că am auzit-o pe mama cum strigă, "Joe, o să îl omori, o să îl omori, opreşte-te că ai să îl omori! Dar eram foarte iute şi nu mă putea prinde mereu'', povestea Michael Jackson despre bătăile pe care le lua de la tatăl său.
Marea dramă a copiilor-vedetă este, mai spunea Michael, că publicul ar vrea să rămâi mereu copil. Să te vadă mereu mic şi fermecător. Dar a venit adolescenţa, cu tot cu criza ei. O criză a cărei intensitate era direct proporţională cu celebritatea!
"La adolescenţă, aveam îngrozitor de multe coşuri. Mai eram şi timid şi nici nu îndrăzneam să mă uit în oglindă. Mă spălam pe faţă pe întuneric. Tata mă ironiza şi uram asta. Plângeam în fiecare zi", a mai spus megastarul.
Una dintre sutele de speculaţii pe seama lui este legată de exact această etapă: mulţi văd în "adolescenţa cu coşuri'' rădăcinile posibilei, probabilei obsesii a lui Michael pentru înfăţişarea lui. Operaţiile estetice au oferit lumii, de-a lungul anilor, cea mai puternică transformare fizionomică a unui star. O schimbare care a fost una dintre marile pietre de încercare ale lui Michael în relaţia sa cu presa.
Înfăţişarea, Neverlandul în care a vrut să trăiască precum Peter Pan, copiii pe care îi invita în tărâmul de vis al oricărui copil - toate lucrurile acestea aveau să îi aducă ironii, porecle, speculaţii şi, în final, acuzaţiile de abuz asupra copiilor. A fost arestat, anchetat şi, în final, declarat nevinovat. A fost rodul unei societăţi care adoră succesul şi talentul şi banii şi a fost ţinta desăvârşită e presei care, spunea cineva, adoră să te pună pe piedestal pentru ca mai apoi te dărâme.