Andrei Pleşu: O dilemă
Nu avem, s-ar zice, pentru marea şi criminala devălmăşie din iarna lui '89, decât doi vinovaţi: generalii Stănculescu şi Chiţac.
Nimic mai legitim decât dorinţa tuturor românilor (sau, mă rog, aproape a tuturor) de a lămuri, fără echivoc, circumstanţele Revoluţiei din decembrie 1989. Nimic mai uşor de înţeles decât dorinţa celor care au pierdut atunci copii, fraţi, soţi, rude apropiate şi prieteni de a afla cine sunt vinovaţii şi de a-i vedea pedepsiţi după dreptate. Pe acest fundal, mi se pare neliniştitor faptul că, în 2009, lucrurile sunt încă în suspensie. Există teorii, scenarii, interpretări, mai mult sau mai puţin rezonabile, mai mult sau mai puţin documentate, dar nu există o descriere limpede şi plauzibilă a faptelor, iar diferitele comisii care s-au ocupat, de-a lungul timpului, de istoria concretă a evenimentului n-au reuşit, deocamdată, să închidă dosarul în mod onorabil.