MENIU

Ancheta în cazul morţii lui Michael Jackson se strânge în jurul medicului său cardiolog

Foto: Realitatea TV

Ancheta în cazul morţii lui Michael Jackson se strânge în jurul medicului său cardiolog. Potrivit site-ului TMZ.com, poliţia din Los Angeles a găsit dovezi care ar face legătura între doctorul Conrad Murray şi cauzele care au dus la decesul megastarului.

Conform aceluiaşi site, Murray, care s-a fi aflat alături de Michael în ultimele clipe de viaţă, refuză să coopereze cu autorităţile. În urmă cu două săptămâni, imediat după decesul megastarului, el a fost chemat în două rânduri pentru interogatorii.

La acea vreme însă era considerat un simplu martor şi nu suspect. Situaţia s-ar putea schimba după ce în urma unei percheziţii la reşedinţa lui Michael Jackson a fost găsit Propofol, un anestezic a cărui utilizare este interzisă în afara spitatelor.

Surse din poliţie susţin că există dovezi că artistului i-a fost administrat acest medicament chiar înaintea decesului de către doctorul Murray. Autorităţile sunt suspicioase şi în ceea ce priveşte apelul de urgenţă, făcut cu o întârziere de aproximativ o jumătate de oră.

Mai multe articole despre:
poliţie Michael Jackson suspect medic Murray anestezic