MENIU

Ambasadorii Marii Britanii şi Olandei la Bucureşti, printre susţinătorii manifestanţilor gay

Foto: youndagultcrisishotline.com

Ambasadorii Marii Britanii şi Olandei la Bucureşti s-au aflat printre susţinătorii manifestanţilor gay, aceştia declarându-le, în timpul paradei din 23 mai, că sunt solidari cu ei.

"Ne aflăm aici ca să putem câştiga drepturi egale, iar Ambasada Marii Britanii va fi cu voi în această luptă dificilă", a declarat ambasadorul Marii Britanii, Robin Barnett.

Totodată, ambasadorul a prezentat o scrisoare de susţinere pentru comunitatea gay din partea unor miniştri din Guvernul britanic.

Şi ambasadorul Olandei, Jaap Louis Werner, a venit la paradă, împreună cu familia. "Prezenţa noastră aici e pentru a ne expune solidaritatea. Ştiu ce vreţi. Vreţi să fiţi trataţi ca nişte oameni normali cu aceeaşi protecţie în faţa legii", a spus acesta.

Manifestanţii au mai fost susţinuţi de către un deputat francez, Michel Teychenne, un reprezentant din partea Human Rights din New York şi de europarlamentarul Michael Cashman, din partea Marii Britanii.

Participanţii la Marşul Diversităţii de sâmbătă au avut asupra lor pancarte cu mesajele "Gay de la Traian şi Decebal încoace" şi "Iubirea nu ţine cont de prejudecăţi", steguleţe şi baloane colorate.

Preşedintele Asociaţiei Accept, Florin Buhuceanu, a recomandat manifestanţilor ca, după finalizarea paradei, să nu atragă atenţia, să meargă în grupuri mari, asigurându-i că metroul este securizat şi că au taxiuri asigurate.

Aproximativ 200 de persoane au participat, pe 23 mai, la Parada Gay din Bucureşti, care s-a desfăşurat pe traseul Bulevardul Unirii, Piaţa Constituţiei, Bulevardul Libertăţii, Parcul Izvor.
Mai multe articole despre:
homosexuali paradă gay Asociaţia Accept