MENIU

Alertă de antrax la Botoşani

Foto: poze-gratis.ro

Alertă medicală şi veterinară în judeţul Botoşani, după apariţia unui caz de antrax. 18 oameni din judeţul Botoşani au fost sub supraveghere medicală. Comuna Coţuşca a intrat în carantină după ce analizele de laborator au confirmat diagnosticul de antrax pentru o vacă bolnavă care fusese trimisă la sacrificare la Abatorul din Botoşani.

Specialiştii au constatat că 18 persoane au intrat în contact cu animalul bolnav. Dintre acestea, 10 sunt angajaţi ai abatorului, care nu purtau echipamente de protecţie atunci când au sacrificat animalul. Oamenii se află acum sub supravegherea medicilor.

''Boala se contactează prin leziuni deschise ale celor care manipulează un animal bolnav, prin contactul direct cu sângele animalului'', explică Tamara Ciofu, director DSP Botoşani.

Animalul bolnav aparţinea unui crescător particular, care mai are alte 24 de bovine. Acestea au fost vaccinate, la fel ca şi alte peste 600 de animale - vaci, cai şi porci - din localitate. Islazul pe care păştea de obicei vaca bolnavă a fost închis.

''S-a împrejmuit deja cu gard în jurul acestei raze de trei kilometri, s-au pus pancarde, s-a informat populaţia'', a precizat Minodora Vasiliu, director DSV Botoşani. 

Antraxul, numit popular buba neagră, este provocat de un bacil ai cărui spori pot supravieţui în pământ zeci de ani.

În judeţul Botoşani, precedentul caz de antrax datează de peste 20 de ani. Boala este mortală pentru animale, dar uşor tratabilă la oameni dacă este depistată la timp.

Mai multe articole despre:
Botoşani antrax vacă veterinar bovine abator