Alertă cu bombă la bordul unui avion în care se afla prinţul moştenitor al Danemarcei
Un bărbat suspectat că a fost autorul unei alerte cu bombă de sâmbătă, vizând un avion în care se afla prinţul moştenitor la Danemarcei a fost arestat pe aeroportul din Copenhaga, a anunţat presa daneză.
"Vom examina avionul cu câini, dar nu ne aşteptăm să găsim nimic", a declarat Mads Firlings, purtătorul de cuvânt al poliţiei, cotidianului danez Ekstra Bladet. Poliţia nu a putut fi contactată pentru a confirma direct această informaţie.
Un purtător de cuvânt al SAS de la Copenhaga a confirmat un "incident" în care a fost implicat un avion al companiei scandinave, fără a da alte detalii.
Potrivit agenţiei suedeze TT, cuplul princiar a părăsit aeroportul.