MENIU

Alecu Racoviceanu: Blondă, perpelită uşor la Lumina Sfântă

Foto: Evenimentul Zilei

Cred că o proba concretă a adevăratei motivaţii a contractelor încheiate de ministerul condus de Elena Udrea pentru "asigurarea notorietăţii" manifestărilor de Paşte este dată de la care televiziunile ar fi trebuit să înceapă mediatizarea kitschurilor botezate pompos “Paşte în Bucovina” şi “Lumina la malul Mării”. Anul acesta, Paştele a căzut pe 18 aprilie, contractele au început pe 3 şi 4 aprilie şi s-au încheiat pe 16, 17 şi respectiv 19 aprilie. Motivaţia campaniei de promovare a fost atragerea turiştilor la pensiunile bucovinene şi pe litoral. Adică promovarea viza oameni care, cu două săptămâni înainte de Paşte, nu-şi hotărâseră încă programul. Un public-ţintă mic, după părerea mea. Mai mult, manifestarea s-a extins şi la penibilitatea de moment în care Lumina Sfântă era adusă în ţară, eveniment ce a creat senzaţia că în restul bisericilor din ţară nu s-au oficiat slujbe, ci s-a făcut un fel de playback. Dacă se viza atragerea turiştilor, ce rost mai aveau reportajele plătite de la slujbă ce marca Învierea pentru creştini şi apropierea sfârşitului vacanţei pentru manageri ai Turismului, ca Udrea?

 

Citeşte mai mult în Gardianul 

Mai multe articole despre:
turism Elena Udrea Paşte