AEP: Propunerea de introducere a depozitului minim de 300.000 de euro pentru candidaţii la preşedinţie aparţine SGG
Autoritatea Electorală Permanentă a precizat, într-un comunicat de presă, că propunerea de ridicare a depozitului minim la 2.000 de salarii minime brute a aparţinut Secretariatului General al Guvernului, iar la iniţiativa AEP nivelul acestora ar fi fost redus la 200 de salarii minime brute.
Autoritatea Electorală Permanentă a transmis luni, spre consultare, proiectul de Lege pentru alegerea Preşedintelui României către Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Administraţiei şi Internelor, Institutul Naţional de Statistică, precum şi Ministerului Afacerilor Externe, proiect care "nu conţine nici o referinţă la cuantumul depozitului minim ce trebuie constituit de fiecare candidat la preşedinţie".
De asemenea, AEP susţine că SGG a retransmis către Autorităţii proiectul de lege care "conţinea câteva modificări şi completări, printre care şi o reglementare privind obligativitatea constituirii de către candidaţi a unui depozit de 2.000 de salarii minime brute pe ţară". "Menţionăm că AEP a propus reducerea acestui cuantum la 200 de salarii minime brute pe ţară, propunerea fiind acceptată", se mai arată în comunicatul AEP.
Preşedintele PSD, Mircea Geoană, s-a declarat luni împotriva "obstacolelor artificiale pe care candidaţii marilor partide le pun în faţa unor eventuali candidaţi independenţi", cum ar fi o taxă de 300.000 de euro pentru cei care doresc să intre în cursa electorală pentru Palatul Cotroceni.
Prim-vicepreşedintele PNL Ludovic Orban a declarat luni, cu privire la modificarea Legii alegerilor prezidenţiale, că este regretabil faptul că se face "pe genunchi" de către PSD şi PDL, care ar urma să fie avantajate chiar şi prin simplul fapt că ar cunoaşte dinainte regulile jocului.
De asemenea, C.V.Tudor (PRM) şi Kelemen Hunor(UDMR) au criticat luni propunerea AEP din Legea alegerii preşedintelui potrivit căreia fiecare candidat ar urma să plătească o taxă de 1,2 mil. lei, subliniind că este discreţionară şi ilegală.
"Toată lumea ştie că pe mine mă vizează această propunere", a spus Corneliu Vadim Tudor, la Realitatea TV.
Potrivit cotidianului Evenimentul Zilei, Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) intenţiona să introducă în Legea alegerilor prezidenţiale o taxă de 2.000 de salarii minime pe economie pentru fiecare candidat înscris. Potrivit proiectului noii legi, orice prezidenţiabil ar avea de plătit la depunerea candidaturii 1.200.000 de lei, adică aproximativ 300.000 de euro.