Adrian Popa câştigă Ediţia Zilei la Testul de Afacereză
Adrian Popa, de numai 24 de ani, din Bucureşti, a câştigat ediţia de marţi, 27 octombrie, a Testului de Afacereză. El a obţinut premiul de 1000 de lei şi va lupta joi pentru calificările în semifinale din decembrie.
„Pentru mine a fost o experienţă inedită. Competiţia a fost foarte strânsă mai ales în runda a doua, când mi-am revenit spectaculos. Încă o dovadă că lupta nu trebuie abandonată până în ultimul moment. Sunt încrezător şi aştept cu interes ediţia de joi”, spune Adrian Popa, economist.
În fiecare ediţie a Testului de Afacereză se confruntă trei concurenţi. Premiul pentru câştigătorul ediţiei este de 1000 de lei. În fiecare săptămâna, timp de nouă săptămâni, de luni până miercuri, este desemnat un câştigător al ediţiei. Cei trei se vor întâlni joia, când este desemnat câştigătorul săptămânii. Cei nouă ocupanţi ai locului întâi la Ediţia Săptămânii primesc câte un smart phone şi participă în semifinalele desfăşurate în perioada 14-16 decembrie. Finaliştii câştigă un laptop şi se califică în Marea Finală din 17 decembrie. Cei nouă ocupanţi ai locului doi la Ediţia Săptămânii vor lupta în perioada 7-9 decembrie pentru calificarea în Finala Mică din 10 decembrie. Toţi participanţii la emisiunea concurs “Testul de Afacereză” vor fi recompensaţi cu abonamente la la revista Money Express. Premiul Finalei Mici este un tablou în valoare de 3000 de euro oferit de Casa de Licitaţii Artmark. Marele premiu este un Opel Vectra OPC de 24 000 de euro oferit de Di-Bas.
Emisiunea-concurs Testul de Afacereză este prezentată de Daniela Cebotari şi Florin Cepraga şi se difuzează de luni până joi, de la 22 la 22:30, la The Money Channel.
Pentru regulamentul concursului şi detalii înscriere accesează www.afacereza.ro.