Adrian Năstase: Veste proastă de sărbători
Deşi mi-am promis să nu abordez, în această perioadă, subiecte politice, mă văd nevoit să o făc. Spun nevoit, pentru că de multe ori ceea ce ne propunem nu se potriveşte cu realitatea din teren.
Iar realitatea din terenul noii guvernări constă într-un anunţ rece: vor fi eliminate 80.000 de posturi din sistemul bugetar. Acest anunţ venit din partea ministrului Şeitan a fost sec, fără a se expune criterii clare privind reducerile de personal şi zonele în care acestea se vor produce. Nu îmi fac iluzii că există astfel de date, că s-au făcut analize şi calcule. Aş dori să îi amintesc însă lui Traian Băsescu că într-una din desele sale apariţii la OTV îi speria pe angajaţii din sistemul public că, dacă Mircea Geoană ajunge preşedinte, 4 din 5 bugetari vor fi concediaţi (sic!). Că întotdeauna, Băsescu a uitat să spună că, dacă va ajunge el preşedinte, urmează cu adevărat concedieri. Nimeni nu contestă nevoia de a restructura sistemul bugetar. Cum se face acest lucru însă ţine de viziune şi de o analiză asupra situaţiei de ansamblu. Iar aşa ceva nu poate avea un guvern condus de Emil Boc.