MENIU

Adrian Năstase şi Ioan Melinescu au aflat din nou acuzaţiile în dosarul "Mătuşa Tamara"

FOTO: weblog.ro

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, a fost pus sub acuzare de procurorii DNA,alături de fostul şef al Oficiului Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor,Ioan Melinescu,în dosarul cunoscut ca "Mătuşa Tamara",cei doi fiind acuzaţi de dare respectiv luare de mită.

Melinescu s-a prezentat deja la DNA pentru a-şi afla acuzaţiile, spunând totodată că nu vrea să facă nicio declaraţie, lucru pe care l-a făcut şi Adrian Năstase, au declarat pentru NewsIn surse judiciare.

Procurorii DNA au început urmărirea penală faţă de Adrian Năstase, fost prim ministru al Guvernului României, învinuirile fiindu-i aduse la cunoştinţă în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală la data de 21 mai 2009 (Dosarul Mătuşa Tamara n.r), se arată într-un răspuns trimis Agenţiei NewsIn de biroul de presă al DNA.

Astfel, procurorii DNA spun că, în temeiul unei înţelegeri anterioare, în anul 2000, Adrian Năstase l-a numit pe Melinescu în funcţia de preşedinte al Oficiului Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor, printr-o hotărâre de guvern, în schimbul blocării de către acesta a unui dosar având ca obiect o tranzacţie suspectă, de 400 000 USD în contul soţiei lui Năstase, Daniela.

În răspunsul remis Agenţiei NewsIn, DNA precizează, astăzi, că procurorii efectuează acte de urmărire penală faţă de Adrian Năstase în două cauze penale, urmare a hotărârii Camerei Deputaţilor nr. 8 din 4 martie 2009, prin care "se solicită urmărirea penală a domnului deputat Adrian Năstase, fost prim ministru al Guvernului României pentru faptele ce fac obiectul dosarului nr.68/P/2008 şi 227/P/2006 ale Direcţiei Naţionale Anticorupţie ".

Aşadar, în afară de dosarul Mătuşa Tamara, Adrian Năstase şi-a aflat marţi, 26 mai, învinuirile în dosar 68/P/2008, în care este acuzat de faptul că a primit mită mai multe obiecte aduse din Hong Kong şi care au fost plătite de Irina Jianu. Potrivit probelor procurorilor, cu aceste obiecte ar fi fost decorate imobilele din Zambaccian şi Cornu.

Parlamentul a decis, în martie, ca două dintre dosarele lui Năstase să fie trimise la procurori. 30 de voturi a fost diferenţa în favoarea urmăririi penale a fostului premier Adrian Năstase în cazul dosarelor Zambaccian 2 şi Mătuşa Tamara, 158 de deputaţi au votat pentru cercetarea lui Năstase şi 128 au votat pentru păstrarea imunităţii sale.
Mai multe articole despre:
DNA Adrian Năstase Consiliul Naţional PSD