MENIU

Accident de muncă la un bloc ANL: Doi bărbaţi au murit

FOTO: echipamenteconstructii.ro
Naghi: Un utilaj a agăţat şi apoi a dărâmat schela pe care se aflau muncitorii

Accident de muncă la un bloc ANL în Făgăraș. Doi bărbaţi au murit după ce au căzut de pe o schelă.

Un utilaj a agăţat şi apoi a dărâmat schela pe care se aflau muncitorii. Cei doi bărbaţi au căzut de la o înălţime de aproximativ 15 metri.

Unul dintre muncitori a murit pe loc, iar al doilea grav rănit, a decedat la câteva ore de la incident, la spital. 

Muncitorii erau în timpul pauzei de masă şi deocamdată nu se ştie de ce se aflau în acel moment pe schelă. 

Din primele date ale anchetei pe care inspectorii de muncă de la ITM  Braşov o desfăşoară pe şantierul unde s-a produs accidentul de muncă reiese că cei doi muncitori, Ioan Orzea, în vârstă de 42 de ani şi Edwin Lurtz, de 36 de ani, erau angajaţi cu contracte de muncă la firma Duplex SA Făgăraş, care construieşte un bloc ANL în municipiul Făgăraş.

"Cei doi se aflau pe o pasarelă aflată la etajele 3-4 ale blocului în contrucţie, ei trebuind să descarce o benă cu beton adusă cu o macara manevrată de la sol. Practic, persoana care manevra utilajul la sol nu avea cum să vadă ce se întîmplă sus, acolo fiind o altă persoană care trebuia să ghideze manevrarea utilajului. Încă nu ştim cu exactitate ce s-a întâmplat, se pare că este vorba despre o manevră greşită efectuată de cel de la sol, cert este că bena cu beton a venit cu balans spre cei doi muncitori, a agăţat pasarela pe care se aflau cei doi, aceştia căzând în gol de la 12-15 metri înălţime", a declarat Florin Tomescu, directorul coordonator al ITM Braşov.

Acesta a precizat că inspectorii de muncă vor analiza toate circumstanţele producerii accidentului, începând cu starea schelei şi a utilajului, vor cerceta dacă cei doi muncitori aveau făcut instructajul de protecţia muncii şi dacă respectau normele de securitate şi sănătate în muncă, dacă aveau echipament de protecţie şi dacă îl foloseau, precum şi alte amănunte care să conducă la aflarea adevărului despre producerea accidentului de muncă.

''Accidentul a avut loc în jurul orei 11.50. Doi muncitori au căzut de la etaj. Noi am trimis deja un echipaj la faţa locului. Ancheta este coordonată de un procuror'', a declarat Liviu Naghi, şeful IPJ Braşov.

Mai multe articole despre:
accident ANL muncă decedat mort news alert