A. Năstase: Este foarte greu de găsit o soluţie pentru această formulă de guvernare
Este mai uşor să intri într-o criză decât să ieşi din ea, este concluzia la care a ajuns social-democratul Adrian Năstase, în urma şedinţei de luni a Coaliţiei, care a durat mai bine de două ore.
"În momentul în care s-a intrat în această formulă de guvernare, este foarte greu de găsit o soluţie pentru că oricare dintre ele este complicată, atât din punct de vedere al imaginii şi din cel al realităţilor guvernării necesare pentru România", a spus Adrian Năstase.
În opinia social-democratului, "problemele sunt multe, tot mai multe, iar cei care vor trebui să meargă la vot se vor uita cu atenţie la cei care vor reuşi să ocupe de problemele lor, şi nu de problemele dintre partide".
Năstase nu s-a arătat a fi prea optimist în ceea ce priveşte şansa ca problemele actuale să-şi găsescă o rezolvare până la prezidenţialele din toamnă şi asta deoarece "cele două maşinării trebuie să funcţioneze împreună la guvernare şi, separat, pentru alegerile prezidenţiale".
"Este clar că aceste tensiuni, aceste divergenţe, trebuie să asigure, pe de o parte, minime condiţii de guvernare, iar pe de altă parte, o diferenţiere a punctelor de vedere pentru a-şi justifica o competiţie. Altminteri, ar fi numai o cursă de unul singur din partea lui Traian Băsescu, pentru al doilea mandat", a explicat social-democratul.
"Este foarte complicat", a spus Năstase. Mai mult, "programul de guvernare nu are niciun fel de legătură cu strategiile de campanie ale celor două partide", a încheiat pesedistul.