MENIU

A murit regizorul de teatru Peter Zadek

Foto: www.ctts.dcu.ie

Peter Zadek, unul dintre cei mai reputaţi regizori de teatru ai Germaniei, a decedat la vârsta de 83 de ani, într-un spital din Hamburg, în noaptea de miercuri spre joi, după o lungă suferinţă, anunţă reprezentanţii teatrului Sankt Pauli.

"A decedat noaptea trecută într-un spital din Hamburg", a declarat biroul de comunicare al teatrului Sankt Pauli, cu care regizorul colaborase în repetate rânduri.

De origine evreiască, Zadek a emigrat în 1933, alături de părinţii săi, la Oxford, în Marea Britanie, ca urmare a venirii la putere a lui Hitler. S-a iniţiat în artele spectacolului la Oxford, apoi a revenit în Germania, în 1958.

Interpretările sale la piesele dramaturgului rus, Anton Cehov, "Ivanov" şi "Pescăruşul" au devenit legendare. Din 1985 în 1989, a condus Teatrul German din Hamburg, fiind şi membru al Ansamblului berlinez, din 1992 în 1994. A făcut şi numeroase filme pentru televiziune.

Ultimul său spectacol a fost "Major Barbara", de George Bernard Shaw, având premiera la Zurich (Elveţia), cu trei actori celebri ai scenei germane, Julia Jentsch, August Diehl şi Jutta Lampe, în distribuţie.
Mai multe articole despre:
spital deces Hamburg