89 de localităţi din Dâmboviţa au participat la Cupa Curăţeniei
Curăţenie generală. Toate cele 89 de localităţi ale judeţului Dâmboviţa s-au înscris într-un concurs pe cât de inedit, pe atât de necesar. Cupa Curăţeniei a scos din case circa 15.000 de voluntari care au petrecut ore în şir strângând gunoaiele aruncate pe marginea drumurilor sau pe islazuri. Trofeul pentru localitatea cu cei mai vrednici gospodari a ajuns la Hulubeşti.
Zeci de tone de gunoi aruncat la întâmplare au fost strânse de dâmboviţenii care au renunţat la o zi de week-end pentru a face curăţenie. Cei mai mulţi dintre voluntarii veniţi la Cupa Curăţeniei au fost copii.
Potrivit organizatorilor, 15.000 de voluntari au făcut curat în cele 89 de localităţi din judeţ, iar cantităţile de deşeuri strânse de ridică la ordinul zecilor de tone în fiecare zonă ecologizată.