MENIU

63 de români au rămas blocaţi sâmbătă mai bine de 12 ore pe aeroportul Luton, lângă Londra

FOTO: wikipedia.org
Coordonatorul grupului, Ioan Creţu Sava a afirmat că au fost lăsaţi la voia întâmplării.

Mai mulţi români au rămas blocaţi sâmbătă, peste 12 ore, pe aeroportul Luton, din Londra. Din grup fac parte 50 de copii şi 13 profesori. Copiii au vârste cuprinse între 12 şi 16 ani şi sunt elevi la liceul I.L. Caragiale din Bucureşti. Autorităţile nu au oferit detalii exacte pentru motivul anulării zborului. Alţi 54 de români au fost blocaţi pe aeroportul Treviso, din Veneţia, sâmbătă dimineaţă, după ce cursa lor Wizz Air a fost amânată, însă aceştia s-au întors în seara aceleaşi zile tot cu o cursă Wizz Air.

Pasagerii celor două zboruri au fost nemulţumiţi de reacţia companiei aeriene. Mulţi dintre oameni au anunţat că vor depune o plângere la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului, care de altfel s-a autosesizat, şi a declarat că luni va lua legătura cu conducerea firmei Wizz Air. 

Grupul şcolar avea cursă la primele ore ale dimineţii şi chiar primiseră dreptul de îmbarcare. Din motive necunoscute, autorităţile aeroportului le-au returnat bagajele. Acestora le-a fost oferit până la urmă un loc de cazare la un hotel din apropiere.

Coordonatorul grupului, Ioan Creţu Sava, a spus că autorităţile ar fi oferit mai multe explicaţii, cum că ar fi polei pe pistă sau că piloţii şi-ar fi depăşit norma de ore de zbor şi trebuie să se odihnească. "Ni s-au luat bagajele după ce primisem cartea de îmbarcare. Suntem în aeroport de la ora 6:30 dimineaţa. La ora 14:00 am fost scoşi cu explicaţii puerile, deşi condiţiile atmosferice erau perfecte. S-au invocat motive pe care nu le cred cum că echipa de piloţi care au venit până aici au depăşit numărul de ore de zbor şi trebuie să se odihnească. Din surse neoficiale am aflat că aeronava s-ar fi întors pe Băneasa, dar cu alţi pasageri", a declarat coodonatorul grupului.

Acesta a revenit mai târziu cu o declaraţie suplimentară şi a mulţumit părinţilor copiilor care au intervenit pentru rezolvarea situaţiei şi mass-mediei pentru susţinerea ce le-a fost acordată.

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu a declarat că o parte din resposabilitate o poartă şi coodonatorul de grup, profesorul Ioan Creţu Sava, pentru că nu s-a asigurat din timp că are o cursă sigură pentru întoarcerea în ţară. Ministrul a atacat dur şi compania Wizz Air spunând că aceasta a dat dovadă de lipsă de resposabilitate şi consideraţie faţă de cei care plătiseră o serie de servicii.

"În momentul în care o cursă nu operează timp de două ore, indiferent de motive, trebuie să asigure drepturile pasagerilor, adică să li se asigure asistenţă medicală în caz de nevoie, apă sau sucuri şi mâncare. Dacă trebuie să aştepte până a doua zi, trebuie să li se asigure cazare, transport la hotelul unde sunt cazaţi şi înapoi, telefon şi fax", a afirmat Ion Mateescu, inspector ANPC.

Unul dintre părinţi a afirmat, în direct, la Realitatea TV, că a reuşit să ia legătura cu reprezentanţi ai Ministerului Transporturilor şi că au fost asiguraţi că o cursă TAROM se va deplasa duminică dimineaţă pentru a lua copiii de pe aeroportul Luton.

"Compania se află în contact cu persoana care coordonează acest grup şi se caută o soluţie pentru a fi aduşi în ţară cât mai rapid. În momentul de faţă compania respectă regulamentele în vigoare, respectiv oferorea de alimente şi apă, plus oferirea de cazare", a declarat Daniel Amzăr, purtător de cuvânt Wizz Air. Daniel Amzăr a adăugat că cei 50 de copii şi 13 profesori au fost cazaţi în hotelul aeroportului. În ceea ce priveşte cursa de întoarcere, Wizz Air va asigura transportul astăzi în ţară, la o oră nedeterminată.

Mai multe articole despre:
Londra Cursă Veneţia Wizz Air Treviso