MENIU

6.000 de angajaţi ai băncilor ar putea intra în şomaj în primul semestru din 2009

Foto: thesmartwallet.com

Aproximativ 30% dintre ofiţerii de credit din bănci ar putea rămâne fără loc de muncă în primul semestru din 2009 din cauza crizei, estimează sindicaliştii.

Dintre cele 20.000 de persoane estimate a fi angajate de bănci direct în vânzarea de credite, aproape 6.000 riscă să rămână fără loc de muncă până la sfârşitul lunii iunie 2009, potrivit lui Constantin Paraschiv, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Asigurări şi Bănci (FSAB), afiliată la Cartel Alfa.

Acesta spune că “cererea de credite din partea consumatorilor a scăzut faţă de anul trecut şi este logic că o parte dintre cei care au fost angajaţi special pe partea de vânzare de credite nu se vor mai regăsi în organigramele de anul acesta”. Paraschiv a explicat că estimează disponibilizarea a 30% dintre aceştia, în timp ce restul vor trebui să intre pe programe de reorientare profesională în cadrul băncilor.

Printre băncile care au anunţat disponibilizări, dar şi reduceri ale numărului agenţiilor se numără Volksbank, City Bank şi OTP, potrivit lui Paraschiv.

Citeşte mai mult

Mai multe articole despre:
bănci angajaţi şomeri