MENIU

30 deţinuţi de la Penitenciarul din Bistriţa au plantat 600 de puieţi

Foto: Realitatea TV

30 de deţinuţi de la Penitenciarul din Bistriţa au plantat săptămâna trecută aproximativ 600 de puieţi de molid în zona Colibiţei. Aceasta este prima acţiune de împădurire, din acest an, la care au participat persoanele private de libertate din judeţul Bistriţa-Năsăud.

Deţinuţii de la Penitenciarul din Bistriţa au ales zona Colibiţei, unde pe Valea Repedea au plantat puieţii de molid.

"Cred că facem o treabă minunată împreună. Se descurcă foarte bine. Pe de o parte, pe de altă parte să iasă în natură mi se pare că este un cadou într-un fel sau altul. Este un cadou uman.", a afirmat Alin Uhlmann, organizator.

Şi autorităţile locale din zonă au apreciat munca deţinuţilor, deşi ploaia a zădărnicit planul iniţial de plantare a 4500 de puieţi.

"Primăria a asigurat uneltele necesare pentru această acţiune şi chiar dacă nu am realizat cât ne-am preconizat această acţiune reprezintă un ajutor apreciabil.", a declarat Leon Hogiu, viceprimar Bistriţa Bârgăului.

Cei 30 de voluntari au fost atent aleşi pentru munca în afara Penitenciarului. Pentru a nu se întâmpla nimic, deţinuţii au fost supravegheaţi de 8 gardieni care le-au monitorizat toate mişcările. 

Mai multe articole despre:
Bistriţa penitenciar deţinuţi plantări puieţi