MENIU

20 de locatari ANL din Sântana de Mureş s-au trezit cu chiria mărită

Foto: Realitatea TV

Situaţie gravă pentru locatarii blocurilor ANL din comuna Sântana de Mureş, din judeţul Mureş. Oamenii se plâng că deşi îndeplinesc toate condiţiile impuse de lege, nu pot cumpăra apartamentele. În plus, o parte dintre locatari s-au trezit cu chiriile mărite chiar şi de 4 ori.

Peste 20 de locatari ai blocurilor ANL din Sântana de Mureş, cu vârsta de peste 35 de ani, s-au trezit cu chiria mărită. Edilii spun că această mărire este legală. Şi asta pentru că în contract este prevăzută creşterea chiriei pentru locatarii care trec de 35 de ani.

Oamenii mai sunt revoltaţi şi pe faptul că nu au posibilitatea să cumpere apartamentele, deşi cadrul legislativ le permite acest lucru. 

Autorităţile spun că de vină este litigiul dintre primărie şi o societate comercială, proprietară a terenelui de sub blocurile ANL. Primăria Sântana se obligă prin contract să plătească societăţii respective o chirie de 1.000 de lei pe lună. Contractul a fost semnat de vechiul primar. Edilul ales anul trecut refuză însă să mai plătească această chirie societăţii comerciale.

Locatarii nu au altceva de făcut decât să aştepte rezolvarea conflictului dintre primărie şi societate.  

Mai multe articole despre:
primar ANL chirie Mures locatari