15 morţi, în urma naufragiului unei ambarcaţiuni cu turişti, pe Lacul Ohrid
15 oameni au murit şi 4 au fost răniţi într-un naufragiu pe Lacul Ohrid, din Macedonia. Accidentul s-a produs după ce un vaporaş cu 70 de turişti la bord, majoritatea bulgari, s-a scufundat.
Echipele de intervenţie au anunţat că 12 dintre morţi sunt cetăţeni bulgari.
Vasul se afla la aproximativ 200 de metri de mal când s-a rupt pur şi simplu în două şi apoi s-a scufundat, în doar câteva minute.
La locul tragediei s-au deplasat mai mulţi oficiali macedoneni, inclusiv preşedintele şi premierul. Preşedintele bulgar, Gheorghi Pârvanov, este aşteptat, de asemenea, să ajungă la locul accidentului.
Guvernul de la Sofia a trimis un avion pentru repatrierea victimelor şi a decretat ziua de luni zi de doliu naţional. Potrivit Agenţiei Focus News, vaporaşul ar fi fost supraîncărcat.
Lacul Ohrid este una dintre marile atracţii turistice din Macedonia, unde ajung, în fiecare an, zeci de mii de turişti.