MENIU

„Achiziţiile” de marţi ale PD-L: Doi senatori cu datorii, supăraţi pe Băsescu şi unicameral

Cei doi au trecut în grupul parlamentar independent

Social-democraţii au pierdut marţi doi senatori. Trecuţi la grupul independenţilor – care se pregăteşte să intre la putere alături de PD-L – cei doi s-au remarcat drept vajnici critici ai unicameralului, ai lui Traian Băsescu şi guvernului Boc.  Ca şi cei doi deputaţi plecaţi luni din PSD, cei de marţi au o grijă: datorii la bănci. Cu aceştia, PD-L a rezolvat şi problema majorităţii parlamentare.

Unul din parlamentarii plecaţi marţi din PSD şi trecut la grupul independenţilor, grup care negociază cu PD-L intrarea la guvernare, senatorul Laurenţiu Chirvăsuţă, se dovedea a fi în urmă cu doar două luni un vajnic apărător al bicameralismului şi un virulent combatant în faţa pericolului dictaturii. Or, tocmai democrat-liberalii şi-au asumat deschis tema trecerii la unicameral.

„Cu toate că problemele economice şi sociale, sunt deosebit de grave şi anunţă încă un an de criză, ni se propune o altă temă pe agenda politică centrală şi anume aceea a parlamentului unicameral. România a trecut până în prezent prin trei dictaturi: fascistă, carlistă şi comunistă. Dacă acum nu ridicăm nici măcar un deget în apărarea bicameralismului pe care îl considerăm vinovat de numeroase rele, antipatic, rigid şi greoi, riscăm să fim loviţi mai târziu de privarea de libertatea opiniei, cel mai important câştig în urmă cu 20 de ani. Încurajarea unei dorinţe populare de a pedepsi parlamentarii prin pedepsirea instituţiei parlamentare nu va aduce niciun fel de îmbunătăţire în elaborarea şi funcţionarea legilor”, afirma acesta într-o declaraţie susţinută în Senat, pe 5 octombrie 2009. Câteva zile mai târziu, o nouă declaraţie politică şi o nouă critică la adresa Unicameralului.  

Senatorul PSD are şi altă problemă decât cea a Unicameralului lui Traian Băsescu. Asemeni celor doi „dezertori” de luni din PSD - Gabriel Tiţa Nicolaescu şi Răzvan Ţurea – Laurenţiu Chirvăsuţă are o datorie impresionantă: 700.000 de lei pe care trebuia să îi restituie la o bancă în acest an. “Am considerat că s-a încheiat o etapă în care mi-am adus aportul 100%, am fost dedicat PSD şi colegiului meu. Am gândit că e capătul acelui drum. Eu am anunţat încă de marţi acestă decizie, nu am aşteptat decizia CCR. Nu am interese personale. Am gândit pentru perspectivă un nou proiect politic împreună cu colegii mei indepedenţi”, a declarat acesta, după anunţul demisiei din PSD.

Şi cel de-al doilea senator social-democrat care ar fi plecat marţi spre grupul independenţilor, Sorin Chivu, a combătut la Traian Băsescu. Chiar cu multă pasiune. Într-o declaraţie politică l-a numit pe preşedinte – “domnul aventură”, vorbea despre “mârşăvia” acestuia, despre interesele familiei pe care acesta le-a apărat în permanenţă şi îşi exprima speranţa că poporul pe 22 noiembrie va pune ştampila şi va spune “Băsescu pa!”.

În octombrie, îi cerea lui Traian Băsescu un dram de demnitate şi de responsabilitate, acuza comportamentul duplicitar al acestuia, spiritul conflictual, prăpastia născută între acesta şi ţară şi vorbea despre “egocentrismul diabolic” al acestuia. Alte patru declaraţii politice şi aceeaşi ţintă: Traian Băsescu. “Disperare este numele tău”, îi trasmitea noul independent preşedintelui. Cu active şi conturi solide, senatorul Chivu nu e nici el lipsit de datorii: aproape jumătate de milion de franci elveţieni până în 2024 şi 12.000 de euro până anul viitor.

Un alt senator dat ca plecat din propriul partid, Vasile Nedelcu, a infirmat demisia.

În acest moment grupul indepedenţilor are 17 deputaţi şi 8 senatori, iar PD-L, împreună cu aceştia, cu UDMR şi minorităţile naţionale are 240 de voturi. Cu patru mai multe decât cele necesare trecerii unui guvern. În total sunt în prezent doar 470 de parlamentari, după ce fostul liberal Bogdan Olteanu a demisionat pentru a se muta la Banca Naţională acolo unde a fost ales viceguvernator.l În colegiul său vor fi organizate alegeri.

Mai multe articole despre:
parlament demisie PSD Traian Băsescu senator