MENIU

Mars. Google marchează anunţul făcut de NASA printr-un logo. Pe planeta Marte a fost descoperită apă

Mars, numele planetei Marte în engleză. NASA a anunțat luni că are probe ce par a confirma prezența apei în stare lichidă în zilele noastre pe Marte, descoperire care revoluționează înțelegerea Planetei Roșii. Google marchează acest eveniment printr-un doodle.

Mars, numele planetei Marte în engleză. Această ultimă descoperire, realizată datorită imaginilor furnizate de observațiile unui aparat orbital al NASA cu ajutorul unui spectrometru, "susține ferm ipoteza" prezenței apei în stare lichidă în zilele noastre pe Marte, arată cercetătorii francezi și americani.

"Marte nu este planeta aridă și uscată care credeam că este", a spus și Jim Green, director în cadrul NASA.

Într-un trecut îndepărtat, Marte se asemăna cu Pământul, având lacuri și râuri care au săpat văi, precum și un ocean vast, a adăugat el. "Astăzi revoluționăm înțelegerea noastră asupra acestei planete", a apreciat omul de știință. "Aparatele noastre orbitale (din jurul lui Marte) descoperă multă umiditate în atmosferă" și au stabilit că solul marțian este mult mai umed decât se anticipase, precizează el.

Oamenii de știință au emis de multă vreme ipoteza că urmele sezoniere de curgere pe terenuri în pantă pot fi formate de ape sărate, soluții saturate în sare care nu se pot forma în absența apei. Liniile observate prima oară acum circa patru ani, care pot avea câteva sute de metri lungime și cinci metri lățime, apar numai în timpul sezoanelor calde, se lungesc și apoi dispar când temperaturile scad. Cercetătorii nu au putut susține până acum ipoteza că aceste urme sezoniere ar rezulta din curgerea apei sub formă de saramură.

"Explorarea noastră pe Marte a fost mereu călăuzită de depistarea apei, în căutarea vieții în Univers, și de acum avem indiciile științifice convingătoare care validează ceea ce bănuiam", a adăugat John Grunsfeld, fost astronaut, citat de AFP.

 

Astrofizicienii au emis de mult timp ipoteza că aceste urme care apar sezonier pe Marte ar putea fi formate de scurgeri alcătuite din soluţii sărate.

Mars, numele planetei Marte în engleză. Google marchează acest eveniment printr-un doodle.

Mars, numele planetei Marte în engleză. Google marchează acest eveniment printr-un doodle.

Sonda MRO are la bordul ei un instrument, Crism, care poate să determine structura chimică a materialelor aflate la suprafaţa lui Marte.

Crism a analizat materialele din patru perimetre, în care se aflau acele fâşii întunecate, ce apar în lunile de vară de pe Marte, iar apoi dispar.

Instrumentul a descoperit că acele "linii recurente de pe versanţi" (RSL) sunt acoperite cu săruri.

Sărurile identificate - perclorat, clorat şi clorură de magneziu - pot să reducă punctul de îngheţ al apei cu 80 de grade şi rata de vaporizare de zece ori.

Această combinaţie de factori permite depozitelor de apă să rămână stabile suficient de mult timp pentru a se scurge de-a lungul versanţilor şi craterelor.

Cu toate acestea, locul din care provin aceste surse de apă, care creează astfel de forme de relief pe Marte, nu este deocamdată cunoscut. MRO a analizat perimetre din regiunea ecuatorială, iar orice formă de depozit de apă din acele regiuni ale lui Marte, ce ar putea să existe sub formă de gheaţă, ar trebui să se afle doar la adâncimi mari.

O posibilitate ar fi ca sărurile respective să extragă apa din atmosferă. Roverul Curiosity a descoperit câteva indicii puternice care par să ateste existenţa acestui mecanism. Însă nici în acest caz savanţii americani nu ştiu dacă există rezerve de vapori suficient de mari în atmosfera marţiană pentru a determina producerea acelor scurgeri de apă de la nivelul versanţilor.

O altă teorie vizează stratul acvifer local care se dezmembrează la suprafaţă, însă această ipoteză nu oferă un răspuns viabil pentru fâşiile întunecate de săruri hidratate care se formează în vârful dealurilor şi munţilor marţieni.

Cercetătorii americani consideră că poate fi avută în vedere şi o teorie potrivit căreia acele fâşii întunecate se formează din surse diferite (de apă, n.r), aflate în zone diferite ale planetei Marte.

Joe Michalski, cercetător la Muzeul de Istorie Naturală din Londra, consideră că anunţul făcut de NASA, luni seară, este deosebit de interesant, în special datorită implicaţiilor sale asupra existenţei potenţiale a coloniilor de microbi pe Marte, în perioada actuală.

Mars is wet! Fotografiile făcute de NASA în care se văd răurile de apă pe Marte

NASA, descoperire istorică pe Marte. Anunțul care a făcut înconjurul lumii

Mai multe articole despre:
marş NASA Marte planetă descoperire