GÂNDACUL DE BĂLEGAR apare într-un GOOGLE DOODLE care celebrează ZIUA PAMANTULUI
GÂNDACUL DE BĂLEGAR. În ciuda faptului că au creierele mici, gândacii de bălegar sunt navigatori excelenţi, capabili să meargă în linie dreaptă pe măsură ce împing bilele de bălegar. Un nou studiu arată că abilităţile acestor insecte depăşesc şi cele mai optimiste aşteptări. La fel ca marinarii din antichitate, gândacii de bălegar folosesc cerul înstelat şi strălucirea Căii Lactee pentru a-şi găsi drumul, arată cercetarea.
GÂNDACUL DE BĂLEGAR. „Acest studiu reprezintă o premieră: este primul animal despre care aflăm că foloseşte Calea Lactee pentru a se orienta”, a explicat Marie Dracke, un biolog de la Universitatea Lund din Suedia şi totodată coordonatoarea studiului. „De asemenea, gândacul de bălegar devine astfel prima insectă despre care aflăm că poate folosi stelele pentru navigaţie”, a mai spus Dracke.
După ce identifică o sursă de fecale, gândacii de bălegar colectează hrana sub forma unei bile pe care o ghidează spre cuib. Anul trecut, Dacke şi colegii săi au descoperit că aceşti gândaci se suie pe bilele de bălegar şi dansează în cercuri înainte de a porni spre casă. Nu este vorba despre un „dans al bucuriei”; motivul pentru care gândacii efectuează acest dans este pentru a studia cerul şi a obţine astfel coordonatele poziţiei lor.
GÂNDACUL DE BĂLEGAR . „Partea dorsală a ochilor gândacilor de bălegar sunt specializaţi pentru a analiza direcţia polarizării luminii – direcţia în care vibrează lumina”, a explicat Dacke. Astfel, atunci când un gândac se uită în sus, acesta percepe soarele, luna şi tiparul luminii polarizate. Aceste indicii cereşti îi permit gândacului să evite să se întoarcă din greşeală la sursa de fecale, unde alţi gândaci ar putea încerca să-i fure mâncarea.
Pe lângă aceste indicii, Dacke şi echipa sa au vrut să afle dacă aceşti gândaci folosesc şi stelele pentru a naviga, la fel ca păsările, focile şi oamenii. Motivul pentru care cercetătorii şi-au pus această întrebare este faptul că ei pot naviga chiar în nopţile în care Luna nu este vizibilă.
GÂNDACUL DE BĂLEGAR. Pentru a afla răspunsul, cercetătorii au cronometrat timpul necesar gândacilor de bălegar din specia Scarabaeus satyrus pentru a traversa o arenă circulară cu pereţi înalţi, din care era vizibil doar cerul. Insectele au fost testate în nopţi cu Lună, nopţi fără Lună şi în nopţi noroase. În alte cazuri, gândacilor le erau acoperiţi ochii astfel încât să privească doar solul. În cazurile în care gândacii nu puteau privi cerul sau acesta era acoperit de nori, timpul necesar pentru a traversa arena era mult mai mare.
În urma acestor experimente, „am crezut că este posibil ca aceşti gândaci să folosească stelele pentru a naviga, însă gândacii de bălegar au ochii atât de mici încât este imposibil să vadă stelele individuale”, a explicat Dacke.
Pentru a verifica ipoteza, cercetătorii s-au mutat într-un planetariu pentru a vedea care sunt informaţiile pe care le obţin gândacii din cerul înstelat. Experţii au repetat experimentul în mai multe variante, afişând pe „cer” doar stelele cele mai luminoase, arătând doar banda difuză a Căii Lactee sau arătând cerul complet. Gândacii traversau arena în aceeaşi perioadă de timp indiferent că era afişat tot cerul sau doar banda difuză a Căii Lactee. În toate celelalte variante, timpul necesar traversării era mult mai mare.
GÂNDACUL DE BĂLEGAR. Alte experimente au arătatcă altă specie de gândac de bălegar, S. zambesianus, nu poate merge în linie dreaptă în nopţile în care Calea Lactee e dincolo de orizont. Aceste rezultate, privite laolaltă, sugerează că, într-adevăr, aceşti gândaci folosesc Calea Lactee ca reper navigaţional. Această tehnică funcţionează doar pentru gândacii de bălegar din emisfera sudică (experimentele au fost efectuate în Africa de Sud). „Ce fac gândacii din emisfera nordică pentru a naviga, nu ştiu”, a spus cercetătoarea.
Studiul este publicat în jurnalul ştiinţific Current Biology.
GÂNDACUL DE BĂLEGAR este super-puternic. Poate trage de 1151 de ori greutatea sa. Este ca și cum un om de 90 de kilogram ar trage 12 autobuze.
Scarabaeus sacer (Scarabeul sfânt) este o specie de gandac de balegar, cu o semnificație importantă în mitologia egipteană.
Scarabeul sacru este un gândac de 25 - 37 mm lungime. Corpul este negru, luciu mat sau metalic. Ultimele articole ale picioarelor sunt acoperite cu perișor galbeni. La prima pereche de picioare tarsul lipsește, însă sunt mai puternice și zimțate, capabile să contruiască gogoașele. Pronotul toracic este turtit și formează anterior o placă zimțată. Preferă să locuiască în solurile nisipoase, în regiunile aride și secetoase. Sunt activi de la începutul primăverii până la sfârșitul verii. Se hrănesc cu bălegarul animalelor ierbivore din care își fac gogoașe. Gogoașele au diferite dimensiuni, întrecând uneori mărimea insectei. Apoi, ele sunt rostogolite cu ajutorul picioarelor posterioare și îngropate în sol, unde sunt consumate. Uneori pot apărea lupte pentru gogoașe, între gândacul care a fabricat-o și alții mai „leneși”.
GÂNDACUL DE BĂLEGAR . Gogoașele de bălegar pot fi fabricate în perechi, formându-se cupluri care încep să acumuleze hrană împreună pentru urmași. Ponta este depusă în galerii cu adâncimi de 10-30 cm ce se termină cu o cameră specială. În această cameră are loc și acuplarea. Stadiul de ouă durează 5-12 zile, larvar - 30-3 zile, pupa - două săptămâni.
În Egiptul Antic, Scarabaeus sacer a fost un simbol al zeului Khepri și era asociat cu zeul soarelui. Probabil, egiptenii credeau că soarele, exact ca și gogoașa de bălegar, este rostogolit pe cer de scarabei care nu se văd și seara dispare în pâmânt. Analogia provine de la faptul că în lunile de primăvară scarabeul sacru este activ ziua, iar noapte se ascunde în galerii.
GÂNDACUL DE BĂLEGAR. Scarabeul sacru este răspândit în statele mediteraneene (Franța, Italia, fosta Iugoslavie, Albania, Grecia, Bulgaria, Turcia, Africa de Nord), în sudul Ucranei, unele țări caucaziene și în Arabia