MENIU

DESCOPERIREA REVOLUŢIONARĂ care ar putea vindeca INSOMNIA

DESCOPERIREA REVOLUŢIONARĂ care ar putea vindeca INSOMNIA

Un "comutator" cerebral care reglează neuronii şi transmite organismului când să se pregătească de culcare ar putea deveni un tratament eficient împotriva mai multor tulburări de somn, printre care insomnia, au descoperit cercetătorii britanici, informează dailymail.co.uk.

Descris drept un "homeostat" care semnalează dacă o persoană a fost trează timp de mai multe ore, mecanismul se declanşează atunci când organismul este obosit.

"Atunci când cineva este obosit, aceşti neuroni din creier dau alarma şi trimit persoana respectivă la culcare", a declarat Gero Miesenböck, profesor la Universitatea Oxford şi coordonator al cercetării.

Cercetătorii au demonstrat teoria pe musculiţele de oţet, după ce au înlăturat acest "comutator" din creierul lor, obţinând nişte insecte insomniace. Ei au pornit de la ipoteza că acelaşi sistem molecular care acţionează asupra neuronilor acestor insecte funcţionează şi la nivelul creierului uman.

Potrivit profesorului Miesenböck, probabil există două mecanisme care reglează tiparul somnului.

Primul dintre ele este ceasul biologic sau ritmul circadian, care a obişnuit oamenii şi animalele cu un ciclu de 24 de ore, bazat pe alternanţa dintre zi şi noapte.

Al doilea mecanism - "homeostatul" somnului - ţine evidenţa orelor petrecute în stare de veghe şi acţionează ca un "comutator" care induce senzaţia de somn.

"Homeostatul somnului seamănă cu un termostat din gospodărie. Un termostat măsoară temperatura şi declanşează căldura, dacă este prea frig", a spus Miesenböck.

După ce au extirpat neuronii care controlează acest homeostat din creierul musculiţelor de oţet, cercetătorii au descoperit că insectele îşi pierduseră capacitatea de a adormi la ore fixe şi au devenit insomniace.

Totodată, musculiţele au prezentat o degradare a capacităţii de memorare şi învăţare, simptome similare cu acelea cu care se confruntă persoanele care suferă de insomnie.

Mai multe articole despre:
tratament somn insomnia