MENIU

DESCOPERIRE ULUITOARE despre un satelit al Planetei Saturn: ar putea adăposti FORME DE VIAŢĂ

Saturn

Un ocean ascuns sub suprafaţa îngheţată a unui satelit al planetei Saturn, Enceladus, ar putea să adăpostească forme de viaţă microbiană asemănătoare celor terestre, au anunţat, joi, cercetătorii de la NASA, citaţi de AFP.

Primele măsurători au fost efectuate de sonda spaţială Cassini sub suprafaţa polului sudic al acestui satelit acoperit cu gheaţă. Suprafaţa acelei mări este aproximativ egală cu aceea a Lacului Superior din Statele Unite ale Americii, ce ocupă locul al doilea în topul celor mai mari lacuri de pe Terra, iar fundul ei este constituit din roci, fapt care ar putea fi favorabil pentru dezvoltarea unor mici forme de viaţă.

Astronomii au evocat posibilitatea existenţei unui astfel de ocean sub stratul de gheaţă de pe Enceladus încă din 2005, după ce au detectat o serie de vapori care ieşeau la suprafaţă prin mai multe crevase aflate în apropiere de polul sudic al satelitului.

"Aceste jeturi de la polul sudic al lui Enceladus conţin apă sărată şi molecule organice, ingredientele chimice elementare pentru crearea vieţii", a explicat Linda Spilker, directorul proiectului Cassini de la NASA.

"Această descoperire schimbă punctul nostru de vedere despre «zonele locuibile» din Sistemul Solar şi din sistemele planetere ce aparţin altor stele", a adăugat aceeaşi cercetătoare.

Sonda Cassini a detectat forma câmpului gravitaţional de pe Enceladus pe durata celor trei zboruri efectuate în jurul acestui satelit al lui Saturn între 2010 şi 2012. Datele colectate cu ocazia acelor survolări au fost studiate în detaliu pentru a determina cu precizie compoziţia lui Enceladus.

Cercetătorii estimează că acest ocean, cu un diametru de circa 500 de kilometri, este acoperit de un strat gros de gheaţă cristalizată.

"Pentru prima dată am utilizat o metodă geofizică pentru a determina structura internă a lui Enceladus", a dezvăluit David Stevenson, profesor de ştiinţe planetare la Institutul de tehnologie din California, coautor al studiului.

Misiunea Cassini este coordonată de NASA, care colaborează cu Agenţia spaţială italiană şi cu Agenţia spaţială europeană. Sonda Cassini a fost lansată în 2004 şi a studiat cei mai mari sateliţi ai planetei Saturn.

Saturn, a şasea planetă de la Soare, este înconjurată de inele caracteristice şi are nu mai puţin de 53 de sateliţi.