MENIU

Demonii care devorează Soarele: Superstiții inspirate de fenomenele de eclipsă solară

Demonii care devorează Soarele: Superstiții inspirate de fenomenele de eclipsă solară

Prima și singura eclipsă totală de Soare din acest an se produce miercuri, 9 martie, urmând să poată fi observată pe cerul Asiei, începând de deasupra Oceanului Indian și trecând apoi la sud de Sumatra, cât și la sud de Borneo, după care va înainta prin centrul insulei Sulawesi, pentru a continua peste insulele Arhipelagului Indonezian, rămânând apoi vizibilă doar deasupra Pacificului. Astfel de evenimente sunt așteptate cu entuziasm atât de astronomi cât și de publicul larg.

Însă lucrurile nu au stat tot timpul așa. În trecut, întunericul care se lăsa treptat, în mijlocul zilei, era motiv de teamă, astfel de fenomene de eclipsă fiind considerate a prevesti catastrofe, morți violente sau pur și simplu faptul că zeii sunt mânioși pe muritori. De-a lungul istoriei, diferitele culturi au încercat să explice eclipsele și să le plaseze în diferite contexte, de cele mai multe ori sub forma legendelor sau miturilor. Live Science prezintă câteva dintre aceste legende sau mituri asociate eclipselor totale de Soare.

În cursul eclipsei totale din 9 martie, Soarele va fi complet acoperit de discul selenar pentru o perioadă de puțin peste 4 minute. Eclipsele totale de Soare se produc atunci când Luna se interpune între Pământ și astrul zilei. Pentru un simplu martor al acestui eveniment de acum câteva secole sau milenii, efectul era cu siguranță unul înfricoșător. Cerul devine din ce în ce mai întunecat până când Soarele dispare complet în spatele Lunii, ciclul familiar zi/noapte părând să fie complet desincronizat.

Iar pentru majoritatea culturilor antice o eclipsă totală de Soare nu putea decât să aibă o semnificație profund negativă, conform astronomului Edwin C. Krupp, directorul Observatorului Griffith din Los Angeles.

Cuvântul eclipsă este derivat din grecescul "ekleipsis", care înseamnă "abandonare", după cum semnalează Krupp în cartea sa, "Beyond the Blue Horizon: Myths and Legends of the Sun, Moon, Stars and Planets" (Dincolo de Orizont: Mituri și Legende despre Soare, Lună, Stele și Planete). Astfel, în timpul unei eclipse, când Soarele "abandonează" lumea în ghearele întunericului, sentimentul general, în multe culturi, era cel de teamă și de inevitabil dezastru.

Edwin C. Krupp a prezentat în cartea sa relatările unui misionar spaniol din Lumea Nouă, din secolul XVI. Fratele Bernardino de Sahagún, care convertea populația aztecă din centrul Mexicului, a povestit că în timpul unei eclipse totale de Soare băștinașii au reacționat "cu mult zgomot și haos".

"De pretutindeni se auzeau țipete. Oameni erau măcelăriți (drept sacrificii)", scria misionarul Sahagún, conform lui Krupp care adaugă: "Astfel a rămas spus: 'Dacă eclipsa de Soare este completă, atunci lumea va rămâne pururi scufundată în întuneric! Demonii întunericului vor veni pe Pământ și-și vor potoli foamea cu oameni'".

Krupp vorbește în cartea sa și despre o profeție provenită din vechea Mesopotamie, conform căreia eclipsa anunță "moartea unui rege atotputernic" și că "potopul va veni și Ramman [zeul furtunilor și al vremii) va distruge roadele pământului".

Sura: agerpres.ro

Mai multe articole despre:
eclipsă fenomen demoni