MENIU

De ce adoptă câinii priviri "rușinate". Explicația oamenilor de știință

De ce adoptă câinii priviri "rușinate"

În ultima vreme au apărut multe site-uri unde cei care au câini pun fotografii în care povestesc „ruşinea” pe care au făcut-o animalele lor. Au stricat un fotoliu, au mâncat din farfuria stăpânului ori şi-au făcut nevoite pe covor. Cercetătorii spun însă că animalele nu înţeleg ce este ruşinea sau vina.

Chiar dacă un câţel are o figură spăşită când este certat pentru poza făcută, asta nu înseamnă că îi este într-adevăr ruşine pentru ce a făcut, scrie descopera.ro

Nici măcar nu înţelege de ce este certat, spune behavioristul Bonnie Beaver, profesor la Universitatea A&M din Texas.

Chipul trist pe care îl au câinii când sunt mustraţi nu arată conştientizarea greşelii, este doar o reacţie prin care speră să-l calmeze pe stăpânul lor. Pentru că îşi dau seama ce efect produce asupra oamenilor mutriţa lor „ruşinată”, căţeii o adoptă de fiecare dată.

Alexandra Horowitz, profesor de psihologie la Colegiul Barnard din New York, a realizat un studiu în acest sens în anul 2009.

Ea a filmat 14 câini, în timp ce erau lăsaţi singuri cu o gustărică şi stăpânul le spunea că nu au voie s-o mănânce.

Privirea „ruşinată” apărea când animalul era certat, deşi, în cadrul testului, uneori stăpânul îl certa fără motiv. Prin urmare, căţelul nu avea de ce să se simtă vinovat, fusese ascultător, dar, pentru că era certat, adopta acel chip care impresionează.

Horowitz precizează că oamenii îşi doresc foarte mult să ştie ce simte şi gândeşte animalul lor de companie, dar asta este imposibil.